< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - miercuri, 24 iulie 2024

Ambasadorul SUA in Romania: "Problema eliminarii vizelor pentru romani este studiata de Congresul American"

Ambasadorul SUA in Romania, Nicholas Taubman, a declarat joi ca doar Congresul American poate decide ridicarea vizelor pentru romani, in ciuda presiunilor pe care le-a facut presedintele american George W. Bush pentru acest lucru. Taubman a spus, in cadrul emisiunii News First cu Alessandra Stoicescu, de la News FM, ca problema vizelor este in mainile Congresului, care "este foarte puternic si crede ca prima obligatie este sa isi protejeze cetatenii", transmite Antena 3.

Nicolas Taubman a mai precizat ca presedintele George Bush a propus de mai multe ori ridicarea vizelor, dar Congresul nu a votat propunerile presedintelui. "In acelasi timp, situatia din Romania nu este la fel ca in celelalte state membre UE, pentru ca aici oamenii isi doresc foarte mult sa plece si trebuie analizat cu atentie acest caz", a adaugat ambasadorul.

Oficialul american si-a exprimat speranta ca si democratia Romaniei sa devina tot mai puternica, dupa ce isi va rezolva problemele in unele domenii, precum cel al Justitiei. "Oamenii ar trebui sa le spuna celor de la guvernare ce vor. Este un lucru foarte dificil, dar nu imposibil", a conchis ambasadorul.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=8762&data=2024-07-24