< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - miercuri, 24 iulie 2024

Asigurarea obligatorie pentru locuinte ar putea intra in vigoare la finele primului trimestru al anului

Procesul de emitere al politelor de asigurare obligatorie pentru locuinte ar putea incepe la finele primului trimestru al acestui an, anunta, luni, Mediafax. Acest lucru va fi posibil daca PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor) va incheia contractul de reasigurare, conform sursei citate.

"Fara reasigurator, fara un contract de reasigurare, PAID nu poate sa inceapa sa emita politele de asigurare obligatorie a locuintelor. In cursul acestei sapatmani, PAID va publica anuntul de participare destinat brokerilor de reasigurare. Daca procesul de negociere nu va intampina dificultati, contractul de reasigurare ar putea fi semnat pana la finele primului trimestru, iar PAID va putea sa emita politele de asigurare", a precizat Marius Bulugea, directorul general al PAID.

Cei care nu isi vor asigura locuintele vor fi amendati

In noiembrie 2008 a fost adoptata Legea 260 cu privire la asigurarea obligatorie a locuintelor. Reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor au specificat ca asigurarea obligatorie a locuintelor va fi pusa in practica de la 1 iulie 2009, termen care a fost apoi decalat pentru 1 ianuarie 2010. Motivul invocat pentru intarziere a fost neconstituirea PAID.

In octombrie 2009, Constantin Toma, presedintele Consiliului de Administratie al PAID, a anuntat un nou termen pentru intrarea efectiva in vigoare a asigurarii obligatorii pentru locuinte - 1 iulie 2010. Acest nou termen este conditionat de dezvoltarea unui sistem informatic in vederea gestionarii celor aproximativ 8.5 milioane de contracte ale fondului locativ national.

Polita de asigurare pe care vor trebui sa o achite proprietarii de imobile va fi in valoare de zece, respectiv 20 de euro, in functie de tipul locuintei. Valoarea asigurata a locuintei nu va depasi 20.000 de euro, iar despagubirea minima va insuma 10.000 de euro. Cei care nu isi vor asigura locuintele vor fi sanctionati cu amenda cuprinsa intre 100 si 500 de lei.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=48360&data=2024-07-24