< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EDUCATIE - miercuri, 24 iulie 2024

Asociatia Umanista Romana declara iar razboi icoanelor din scoli

Chiar daca magistratii Instantei Supreme au decis ca prezenta icoanelor in scoli este legala, reprezentantii Asociatiei Umaniste Romane spera ca, odata cu venirea Ecaterinei Andronescu la sefia Educatiei, simbolurile religioase din scoli vor fi aruncate la gunoi. Si asta, probabil, din pricina faptului ca doamna ministru il are sef in partidul sau de stanga pe Ion Iliescu, care s-a declarat liber cugetator convins. Asadar, Asociatia Umanista Romana (AUR) cere ferm noului ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, sa puna in aplicare neintarziat decizia Consiliului National de Combatere a Discriminarii (CNCD) privind simbolurile religioase din scoli. Numai ca decizia judecatorilor Instantei Supreme este definitiva si irevocabila, cererea neavand nici un fundament in aceasta situatie.

"Prezenta simbolurilor religioase in scoli altereaza neutralitatea confesionala a institutiilor de invatamant public si reprezinta un prozelitism si o discriminare fata de elevii care provin din familii ce nu impartasesc convingerile religioase semnificate de respectivele simboluri religioase, dar si o forma de presiune religioasa fata de toti elevii. Credintele si convingerile tin de sfera privata a fiecarui individ, iar spatiul public nu trebuie anexat unui cult anume. Neutralitatea spatiului public trebuie aparata intrucat toti cetatenii, indiferent de optiunile lor privind religia, au aceleasi drepturi", a declarat Remus Cernea, presedintele Asociatiei, citat de EduManager.ro.

CNCD recomanda Ministerului Educatiei sa elaboreze si sa implementeze o norma interna prin care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public, aceasta norma urmand a se fundamenta pe urmatoarele principii: sa asigure exercitarea dreptului la invatatura si accesul la cultura in conditii de egalitate; sa respecte dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice; sa respecte caracterul laic al statului si autonomia cultelor; sa asigure libertatea de religie, constiinta si convingeri a tuturor copiilor in conditii de egalitate; sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios.

Ministerul Educatiei a atacat in instanta decizia CNCD in privinta simbolurilor religioase, procesul fiind inca in curs.

In iunie 2008, magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) au decis ca prezenta icoanelor in scoli este legala, in urma recursului formulat de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) si de 150 de organizatii neguvernamentale. Instanta suprema a dat atunci castig de cauza MEC si Coalitiei pentru Respectarea Sentimentului Religios, care au actionat in judecata Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Reclamantii au cerut anularea deciziei prin care Ministerului Educatiei i se recomanda elaborarea unui set de norme care ar fi interzis practic prezenta simbolurilor religioase in scolile publice din Romania. In noiembrie 2006, la solicitarea profesorului buzoian Emil Moise, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a decis ca prezenta icoanelor si simbolurilor religioase in scolile de stat ar constitui o discriminare fata de persoanele atee, agnostice sau de alta religie. Decizia a fost contestata atat de ministerul Educatiei si Cercetarii, cat si de Coalitia pentru Respectarea Sentimentului Religios, alcatuita din peste 150 de organizatii non-guvernamentale. Toate cultele din Romania, cu exceptia cultului Adventist de Ziua a Saptea, s-au declarat impotriva recomandarii formulate de CNCD.

O.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=18916&data=2024-07-24