< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - marti, 23 iulie 2024

Doar un an si restu' zile...

Un mafiot italian urmarit prin Interpol a trait, bine mersi, un an in Romania

Mafiot italian cu vechi "state de plata" in tara lui, se ascundea de un an de zile in Romania. Enrico Zupo (54 de ani) a fost prins in timp ce statea linistit, intr-o cabana de pe malul unui lac de langa Lugoj. Dintr-un comunict al Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR) reiese ca el este condamnat de instantele din Italia la noua ani de inchisoare pentru "asociere de tip mafiot si grup infractional". Zupo a fost prins, miercuri, de catre politistii din Timis, cu ajutorul Biroului National Interpol. Potrivit Politiei, italianul a fost "saltat", miercuri, in zona localitatii Fardea, intr-o cabana in care, potrivit politistilor, se mutase de aproximativ doua saptamani. "Autoritatile italiene au eliberat pe numele italianului un mandat european de arestare. Dupa ce politistii romani au aflat de prezenta lui acolo, l-au retinut", a declarat pentru ZIUA Online purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Timis, Sergiu Rus. Acesta a mai adaugat ca, din informatiile pe care le are, Enrico Zupo se afla in Romania din luna iunie 2007. Ofiterul de presa a mai precizat ca barbatul va fi prezentat, miercuri, procurorilor de pe langa Curtea de Apel din Timisoara, unde ii va fi confirmat mandatul de arestare. Italianul va ramane in arestul Politiei Timis, de unde va fi ridicat de autoritatile italiene pentru ispasirea condamnarii.

P.CANA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=8015&data=2024-07-23