< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - marti, 23 iulie 2024

UPDATE 18:49 Mircea Geoana: Pe hartie, Basescu pleaca cu sansa a doua la alegerile prezidentiale

Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat, vineri, la Iasi, ca Traian Basescu a pierdut, in cateva luni, 30 de puncte procentuale din electorat si pleaca, cel putin pe hartie, cu sansa a doua la alegerile prezidentiale, transmite NewsIn.

"Batalia nu e castigata, desi, in urma sondajelor si a tendintelor in opinia publica, putem spune astazi ca, cel putin pe hartie, Basescu pleaca cu sansa a doua, nu cu sansa intai. Pentru ca un presedinte in functie care pierde doar in cateva luni 30 de puncte si este pe tobogan nu are cum sa plece cu sansa intai", a spus Mircea Geoana, intr-un discurs tinut la Conferinta Extraordinara a PSD Iasi.

Potrivit lui Geoana, alegerile prezidentiale din noiembrie sunt cele mai importante din Romania ultimilor 20 de ani, iar rezultatul acestora va determina destinul tarii in urmatorii 20 de ani. "Fructificarea acestei sanse va depinde de noi. Nu ne va ierta nimeni moral daca, din vina noastra si numai a noastra, nu vom pune capat acestui regim dezbinator si daunator interesului national", a precizat Geoana.

Liderul social-democratilor a facut apel la militantii PSD sa faca o campanie vigilenta in ziua votului la sectiile de votare pentru a preveni fraudele electorale.

"Cel care este disperat nu se va da in laturi de la nimic, nici cu bani, nici cu presiune, nici cu santaj, nici cu minciuna, au facut-o si in 2004. Romania are nevoie de plecarea celui care in ultimii cinci ani si-a batut joc de o sansa exceptionala pe care tara a avut-o", a explicat presedintele PSD.

PSD Iasi a adoptat, in conferinta extraordinara, o rezolutie prin s-a stabilit ca filiala va sprijini, la Congresul PSD din 2 octombrie, candidatura lui Mircea Geoana la alegerile prezidentiale din partea social-democratilor.

Romania trebuie sa isi faca din nou prieteni si aliati

Presedintele PSD a mai declarat vineri, in timpul lucrarilor Conferintei Judetene Extraordinare a partidului, ca in prezent romanii asista la cea mai dramatica schimbare din ultimii 20 de ani.

Mircea Geoana le-a spus celor aproximativ 400 membri de partid veniti la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi ca in acest moment Romania trebuie sa se deschida catre alte piete si sa-si consolideze alianta cu Europa si SUA. In acest sens, el a spus ca asistam la cea mai dramatica schimbare de dupa caderea comunismului.

''Din pacate, azi, Romania este mai vulnerabila. E cel putin nedrept. Apelul meu de la Iasi este ca in acest moment este sa ne facem din nou prieteni si aliati. Nu poti sa incepi o administratie prezidentiala vorbind de o axa Washington-Londra-Bucuresti si sa o termini vorbind de axa Bucuresti-Paris'', a afirmat liderul social-democratilor.

Geoana a sustinut ca este nevoie sa se stranga relatiile cu tarile cu care suntem aliati, cu tari europene, cu SUA, dar si ca trebuie sa deschidem relatii cu alte piete si destinatii, pentru a aduce ''dividende economice'' in Romania.

Totodata, in discursul sau, Geoana a atras atentia ca ''improvizatia'' din politica externa din acest moment reprezinta un risc la adresa securitatii nationale.

''Daca in vreme de pace si liniste cineva mai putin dibaci si cineva care improvizeaza sau care pur si simplu nu se pricepe mai poate fi suportat, atunci cand lucrurile sunt complicate economic, social si pe plan intern, continuarea acestui stil de conducere despotic si dezbinator pe care Traian Basescu l-a adus in politica romaneasca nu reprezinta doar un risc pentru situatia socio-economica a Romaniei, ci reprezinta un risc la interesele Romaniei pe termen mediu si lung'', a declarat Geoana.

Referendum-ul lui Basescu e un apel disperat, fara sanse de succes

Liderul Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a lansat, vineri, la Iasi, un apel catre membrii filialei judetene a PSD pentru a nu lua in seama apelul lansat de presedintele Traian Basescu privind organizarea unui referendum o data cu alegerile prezidentiale, transmite Agerpres.

Presedintele PSD a afirmat, in discursul sau din timpul Conferintei Judetene Extraordinare a PSD, ca nu trebuie luat in seama apelul lui Basescu de a organiza un referendum privind diminuarea numarului parlamentarilor prin trecerea la sistemul parlamentar unicameral.

Liderul social-democratilor a catalogat gestul sefului statului ca fiind 'un apel disperat' al unei persoane constiente ca pierde voturile electorilor si, astfel, va pierde si al doilea mandat la Presedintia Romaniei.

"Nu va lasati indusi in eroare de aceasta stratagema. Acest subterfugiu nu are nicio sansa de succes'', le-a spus Mircea Geoana celor aproximativ 400 de membri ai filialei iesene a PSD veniti la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=39707&data=2024-07-23