< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - luni, 8 iulie 2024

SAR cere eliberarea magistraturii de "gasca de securisti"

"Pentru noi, voi sunteti un gunoi!"- este vocea nemultumitilor din Piata Universitatii

Aproape o mie de protestatari, membri ai celor 23 de organizatii neguvernamentale organizatoare ale mitingului din Piata Universitatii, isi exprima la aceasta ora nemultumirea fata de decizia Curtii Constitutionale cu privire la desfiintarea CNSAS. Ei califica decizia ca una care produce restauratie a regimului comunist si solicita revocarea membrilor CCR, ca si a Avocatului Poporului. Organizatiile sustin functionarea institutiilor democratice, inclusiv a institutiei Curtii Constitutionale, dar considera ca prin decizia nr. 51/2008 judecatorii CCR au actionat imoral, incompetent si impotriva institutiilor statului de drept.

In timp ce politicienii cauta solutii pentru scoaterea CNSAS din impas, mai multe organizatii civice protesteaza, duminica, in Piata Universitatii din Capitala, fata de decizia Curtii Constitutionale de a scoate in afara legii CNSAS. Totodata, organizatiile cer Presedintiei, Guvernului si Parlamentului sa ia masuri legislative astfel incat CNSAS sa poata functiona, sa-i revoce pe membrii Curtii si pe Avocatul Poporului. De asemenea, asociatiile cer CNSAS sa faca publice orice fel de informatii cu privire la colaborarea magistratilor cu fosta Securitate. In plus, Asociatia 21 Decembrie 1989 a anuntat ca va ataca hotararea CCR, prin care legea CNSAS a fost declarata neconstitutionala, cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Societatea Academica din Romania (SAR) considera verdictul dat de CCR in cazul legii CNSAS drept un "asasinat asupra statului de drept" si sfatuieste CNSAS sa publice imediat pe Internet dosarele de magistrati pe care le detine pentru a elibera magistratura de "gasca de securisti".

In opinia Majestatii Sale Regele Mihai, incetinirea sau oprirea efortului de deconspirare a politiei politice comuniste este un act impotriva viitorului romanesc. Fostul suveran sustine ca CNSAS este o institutie care are nevoie sa fie intarita si nicidecum desfiintata. La randul sau, presedintele Agentiei de Monitorizare a Presei, Mircea Toma, a declarat, citat de Rador, ca informatiile despre colaborarea cu Securitatea comunista sunt foarte importante pentru eliberarea morala a poporului roman. "Demersul nostru nu se vrea unul impotriva cuiva, vrem sa protejam accesul la informatiile legate de activitatea unor romani in relatie cu Securitatea. Aceste informatii sunt foarte importante pentru eliberarea morala a poporului roman si pentru a avea o structura sociala cladita pe competente, pe merite si nu pe relatii oculte care sunt reproduse peste evenimentele din '89 pana astazi. Nu este vorba atat despre o, sa-i spunem, razbunare pe judecatorii care au luat aceasta decizie, ci este mai degraba legat de posibilitatea ca aceiasi judecatori sa intoarca din drum multe alte initiative cu acelasi tip de rationament; este vorba despre o restauratie pe fata", a afirmat Mircea Toma.

Invitat sambata la emisiunea "3x3" de la Realitatea TV, initiatorul Legii CNSAS, COnstantin Ticu Dumitrescu nu a exclus ca decizia Curtii sa fi fost influentata si de faptul ca CNSAS lucra la dosarele mai multor magistrati: "Noi am gasit cateva zeci de tovarasi domni procurori si judecatori din tara si din Bucuresti, care au fost ofiteri de Securitate sau informatori".

O. ROTARU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=3118&data=2024-07-08