< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - luni, 8 iulie 2024

Autoritatile de la Roma transforma miturile in realitate

Italienii cred ca au descoperit "grota gemenilor Romulus si Remus"

Arheologii italieni cred ca au descoperit grota in care, potrivit legendei, gemenii Romulus si Remus, intemeietorii Romei, ar fi fost alaptati de o lupoaica. Expertii italieni au gasit, in apropiere de Palatul lui Augustus, situat pe colina Palatinus, o cavitate sub pamanat decorata cu scoici de mare si mozaicuri, cunoscuta sub denumirea de Lupercale, locul in care fratii Romulus si Remus ar fi fost salvati de la moarte de lupoaica.

Grota, situata la aproximativ 16 metri adancime, a fost descoperita in cadrul unui demers de restaurare al palatului. Specialistii au folosit o camera video pentru a face cercetari si, astfel, au fost inregistrate imagini ale unei cupole, foarte bine pastrata in timp, in centrul careia se afla desenat un vultur alb.

"In cursul unor sapaturi efectuate in ultimele zile pe colina Palatinus, in partea care da spre Circo Massimo, o sonda la o adancime de 16 metri a gasit ceva cu adevarat uluitor. Imaginile readuse de aceasta sonda ar putea constitui, pe buna dreptate, dovada celebrului loc pentru mitica istorie a Romei: "Il lupercale", adica locul in care lupoaica i-a alaptat pe fratii Romulus si Remus". Anuntul a fost facut de Francesco Rutelli, ministrul Culturii, care a adaugat ca acesta este locul ce poate fi considerat martorul mitului roman, unul din cele mai cunoscute ale lumii, legendara grota unde au fost hraniti de o lupoaica Romulus si Remus, salvandu-i astfel de la moarte. Ministrul Rutelli a mai anuntat ca pe 10 decembrie vor fi prezentate lucrarile efectuate la casa imparatului Augustus si ca intregul complex ce cuprinde resedinta primului imparat roman va fi deschis publicului la inceputul lui 2008.

Potrivit legendei, Romulus si Remus, fii ai Zeului Marte, au fost abandonati in albia raului Tibru, unde au fost gasiti de lupoaica si hraniti. Cei doi frati au fondat Roma si au ajuns apoi sa se lupte pentru tronul acesteia, Romulus ucigandu-l pe Remus.

Oana ROTARU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=1727&data=2024-07-08