< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - luni, 8 iulie 2024

Bunicuta IT: Sexagenara cercetata penal pentru piraterie

Patroana de discoteca, femeia de 67 de ani, a copiat, fara autorizatie, sute de CD-uri cu muzica si folosea, ilegal, programe de calculator

O femeie in varsta de 67 de ani, din municipiul Giurgiu, este cercetata penal dupa ce, in cursul lunii august, a organizat programe de discoteca folosind 300 de opere muzicale pentru care nu detinea fonograme in original si fara a avea acordul titularilor de drept. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Giurgiu, Mirela Gheta, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ca Elena F., de 67 de ani, proprietara unui bar din municipiu este acuzata de realizare de CD-uri pirat, detinere de CD-uri pirat, comunicare publica de opere neautorizata, reproducere neautorizata de opere muzicale si reproducere neautorizata de programe de calculator. Totodata, femeia avea instalat pe hard-ul calculatorului pe care il folosea la bar mai multe programe pentru care nu detinea licente de utilizare. Politistii au dispus inceperea urmaririi penale impotriva femeii. Oamenii legi urmeaza sa dispuna si efectuarea unei perchezitii informative asupra hard-ului calculatorului si stabilirea prejudiciului adus titularilor de drept.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=13319&data=2024-07-08