< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - duminica, 7 iulie 2024

Agentia de stiri Basilica: Mizam pe o relatie de cooperare cu presa laica

Agentia de stiri a Patriarhiei Romane, Basilica, a fost inaugurata, luni, la Palatul Patriarhal, fiind cea de-a cincea componenta a centrului de presa cu acelasi nume, care mai include posturile de radio si de televiziune Trinitas, "Ziarul Lumina" si biroul de presa.

Cu o investitie initiala de 10.000 de euro si o echipa editoriala formata din trei persoane, redactia isi propune sa ofere stiri referitoare la viata bisericeasca din tara sau din strainatate: activitatea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane, hotararile Sfantului Sinod, activitati desfasurate de eparhii, manastiri si parohii, scoli teologice si asociatii bisericesti, dialogul Bisericii cu societatea, dialogul interconfesional si interreligios.

"Pentru noi este un avantaj ca lucram in mediul Internet. Toate informatiile noastre se concentreaza pe site si astfel se economisesc multi bani. Pe langa echipa editoriala, avem corespondentii nostri - pe cei de la radio si de la televiziune (Trinitas - n.r). Noi venim ca sa facem o convergenta intre celelalte mijloace de comunicare", a declarat, pentru rompres, directorul agentiei, parintele Nicolae Dascalu.

Stirile vor fi disponibile gratuit pe site-ul agentiei, www.basilica.ro, iar unele vor fi traduse in limbile engleza, franceza si rusa.

Referitor la relatia cu presa laica, directorul agentiei, parintele consilier patriarhal Nicolae Dascalu, afirma ca va fi una "de respect si de cooperare", si nu de concurenta.

"Dorim sa oferim din munca noastra celorlalti, sa facem schimb de informatii, de stiri si asteptam si din partea dumnealor acelasi respect si aceeasi deschidere", a afirmat parintele Nicolae Dascalu.

Pe de alta parte, el a precizat ca agentia nu va difuza si stirile care nu pun Biserica intr-o lumina favorabila, intrucat "acest gen de informatii vin din alte surse", dar Basilica va prezenta pozitia oficiala a BOR.

Prezent la festivitatea de inaugurare, Patriarhul Daniel a sustinut ca rolul centrului de presa Basilica este "sa aduca bucurie acolo unde exista intristare, sa aduca comuniune acolo unde exista insingurare si lumina acolo unde este mult intuneric in ceea ce priveste credinta".

"Rolul centrului de presa Basilica este de a binevesti iubirea Sfintei Treimi, lucratoare in Biserica. Atunci cand l-am denumit, ne-am gandit si la faptul ca el trebuie sa contribuie la zidirea Catedralei Mantuirii Neamului, pe care o putem imagina ca o basilica (biserica - n.r.) a Sfantului Apostol Andrei, care a propovaduit crestinismul in aceste parti. Este nevoie ca mai intai sa intensificam iubirea fata de Biserica din sufletul nostru si atunci sa construim si biserica din ziduri, pentru ca o avem plina in suflet", a mai spus PF Daniel.

Ca si la inaugurarea studiourilor Trinitas, in octombrie 2007, Patriarhul i-a "incurajat" pe colaboratori si pe cei care au contribuit financiar la deschiderea agentiei de stiri cu cate o distinctie.

Astfel, preotul Vasile Raduca a primit Crucea patriarhala, cea mai inalta distinctie a Patriarhiei Romane, pentru ajutorul de cinci miliarde de lei vechi acordat postului Trinitas TV. Patriarhul a remarcat, in gluma, ca pentru sume mai mari s-ar mai putea "inventa" si distinctii mai inalte.

Totodata, o seama de teologi de la Facultatea "Patriarhul Iustinian" au primit diploma de onoare "Basilica", iar altii au fost hirotesiti iconomi stavrofori - cel mai inalt nivel la care pot ajunge preotii de mir.

Centrul de presa al Patriarhiei Romane a fost inaugurat in octombrie 2007, de Sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, la o luna de la intronizarea PF Daniel in scaunul patriarhal.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=7902&data=2024-07-07