< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITIC - duminica, 7 iulie 2024

Mitrea scapa de urmarire penala pana dupa alegeri

Votul Camerei Deputatilor in cazul avizarii inceperii urmaririi penale a lui Miron Mitrea ar putea fi dat dupa 1 iunie, in conditiile in care aceasta camera a Parlamentului are un program redus din cauza campaniei electorale pentru locale, anunta NewsIn.

Secretarul Camerei Deputatilor, Gelil Eserghep (PRM), a anuntat dupa sedinta Biroului Permanent de luni ca saptamana de munca se va incheia pentru deputati marti la pranz. Totodata, alesii nu vor lucra in saptamana 19-23 mai, intrucat s-a decis ca aceste zile sa fie consacrate prezentei in teritoriu. Astfel, singura perioada in care plenul s-ar putea pronunta pe cazul Mitrea este 26-30 mai, care ar putea fi insa si ea declarata una cu program in circumscriptii.

"Presupun ca deputatii vor reveni in Parlament dupa 1 iunie", a comentat, de altfel, Gelil Eserghep, precizand ca, deocamdata, este stabilit ca programul normal de lucru sa fie reluat pe 24 mai.

Potrivit declaratiilor facute joi de presedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon, deputatii juristi se vor reuni marti la ora 9,00 pentru a dezbate pre-raportul pe care il va prezenta subcomisia care a studiat dosarul Mitrea. Deputatul PC a precizat ca in cadrul sedintei, parlamentarii ar urma sa il audieze pe deputatul PSD Miron Mitrea si vor decide prin vot secret daca vor recomanda plenului avizarea inceperii urmaririi penale sau nu.

Ramane insa de vazut daca deputatii juristi vor ajunge la o concluzie marti. Deputatul PNL Gheorghe Gabor a declarat pentru NewsIn luni ca Mitrea ar trebui audiat dupa ce deputatii juristi vor studia concluziile subcomisiei de ancheta. La randul sau, deputatul PD-L Petre Ungureanu a spus ca avand in vedere ca banuieste intentia PNL si PSD de a da un vot prin care inceperea urmaririi penale sa nu fie avizata, chestiunea nu se va transa decat dupa alegeri. "Eu simt ca avand in vedere ceea ce vor sa faca, le va fi rusine si vor astepta sa treaca alegerile", a afirmat el, intr-o declaratie acordata NewsIn.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au sesizat, luni, 21 aprilie, Camera Deputatilor cu privire la solicitarea de incepere a urmaririi penale in cazul lui Miron Mitrea, fost ministru al transporturilor in guvernul Adrian Nastase.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=6487&data=2024-07-07