< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - duminica, 7 iulie 2024

Elena Udrea, Vladescu, Oprea si Onofrei, ministrii cu probleme din Cabinetul Boc 4

Elena Udrea la Turism si Dezvoltare, Gabriel Oprea la Aparare, Sebastian Vladescu la Finante si Orest Onofrei de la Agricultura sunt ministri din Cabinetul Boc 4 care au starnit cele mai multe comentarii si controverse, consemneaza Realitatea TV.

Un ministru pentru care parlamentarii au cerut inceperea urmaririi penale si doi ministri considerati de presa ca fiind oameni de casa ai presedintelui Traian Basescu se regasesc in Cabinetul Boc 4. Elena Udrea la Turism si Dezvoltare, Gabriel Oprea la Aparare si Sebastian Vladescu la Finante sunt ministri care au starnit multe controverse.

Pe vremea cand era Ministru de Finante in Guvernul Tariceanu I, Sebastian Vladescu a votat in CSAT impotriva propunerii PNL de retragere a trupelor din Irak. In 2007, pe cand era secretar de stat in Guvernul Tariceanu II, Vladescu a criticat activitatea Executivului, a intrat in conflict cu Varujan Vosganian si a amenintat cu demisia. Numele lui Vladescu era legat de PNL pana ieri cand liderii partidului au mentionat ca acesta nu mai este membru liberal din 2002.

Gabriel Oprea i-a suparat pe colegii sai din PSD cand i-a numit pe sefii de la Interne, fara sa se consulte cu liderii social-democrati. PSD i-a retras sprijinul, iar Oprea a demisionat de la Interne si a fost nevoit sa plece din PSD. Oprea a infiintat Grupul independentilor din Parlament care i-a sprijinit pe toti premierii desemnati de Traian Basescu in ultima perioada. In 2004, insa, Gabriel Oprea era numit de Traian Basescu "Mafiotul lui Adrian Nastase".

Elena Udrea a fost acuzata de comisia parlamentara de ancheta de abuz in serviciu, neglijenta in serviciu, instigare la infractiunea de abuz contra interesului public si conflict de interese. Comisia parlamentara a verificat activitatea Elenei Udrea, in calitate de ministru al Turismului, si a cerut inceperea urmaririi penale pe numele sau.

Senatorul Orest Onofrei, desemnat pentru fotoliul de ministru al Agriculturii, a fost implicat intr-un accident de circulatie, in iunie 2002, soldat cu moartea unui baietel in varsta de 8 ani. Cazul este amintit de Gardianul. Senatorul a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare la Judecatoria Iasi, dar a fost achitat ulterior la Curtea de Apel Iasi.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=47679&data=2024-07-07