< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - duminica, 7 iulie 2024

Kevin Costner va canta la Arad alaturi de trupa sa de country rock

Va mai amintiti filmul "The Bodyguard", cu Whitney Houston? Ei bine, partenerul sau din aceasta pelicula, Kevin Costner, va concerta la Arad, alaturi de trupa sa de country rock Modern West, la inceputul lunii octombrie, potrivit Newsin. Evenimentul are loc in cadrul Festivalului International de Film din Romania RO-IFF, care se desfasoara in perioada 26 septembrie - 4 octombrie.

"Kevin Costner este un actor cu un palmares deosebit de bogat. Dintre filmele care i-au adus foarte mult succes amintim "Dansand cu lupii" din 1990. Pentru aceasta pelicula, Kevin Costner a lucrat atat ca si actor, cat si ca regizor si producator. Alte filme in care a facut roluri memorabile sunt "O lume perfecta", "Postasul", "Campionul" si de ce nu "The Bodyguard", unde a jucat alaturi de Whitney Houston, celebra la acea vreme", se arata intr-un comunicat de presa remis, joi, de Casa de Cultura a Municipiului Arad, organizator al Festivalului.

In ultima perioada, Kevin Costner se pare ca si-a indeplinit visul de a canta alaturi de trupa de country-rock Modern West. Actorul a marturisit chiar ca isi doreste acest lucru de mai bine de 20 de ani. Modern West a lansat primul album, "Untold Truths", in noiembrie anul trecut. La acea vreme, Costner declara ca "adevarata mea personalitate se dezvaluie doar atunci cand sunt pe scena cu colegii de trupa si facem muzica".

Festivalul de film RO - IFF este organizat de Fundatia Artis, in parteneriat cu Casa de Cultura a Municipiului Arad, cu sprijinul Primariei Arad si al Centrului National al Cinematografiei.

Incepand cu acest an, Festivalul International de Film Bucuresti (BIFF) isi schimba nu doar denumirea, ci si locul de desfasurare, transformandu-se in RO - IFF si fiind organizat la Arad.

Editia din acest an va incepe in data de 26 septembrie si va cuprinde trei sectiuni: prima dintre ele este o noutate: "Femeia in cinema" (Woman in Cinema) si se adreseaza filmelor realizate exclusiv de femei; a doua apartine filmelor din tarile din bazinul Marii Negre, aceasta fiind, de fapt, sectiunea principala a festivalului. In cadrul sau vor fi prezentate lung metraje, scurt metraje si documentare din Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Grecia, Turcia si Romania. Sectiunea Focus este rezervata cineastului Emir Kusturica si propune (re)intalnirea cu peliculele de mare succes realizate de acesta. Kusturica, alaturi de trupa No Smoking, va sustine un concert, la Sala Polivalenta din Arad, la data de 26 septembrie, mai precizeaza NewsIn.

C.G.S.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=37150&data=2024-07-07