< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - duminica, 7 iulie 2024

Statele din Golful Persic si Asia cumpara bancile europene

Qatar intentioneaza sa cheltuie o suma de aproximativ 15 miliarde de dolari pentru achizitionarea de actiuni la banci din Europa si SUA, anunta Bloomberg. Prima institutie financiara vizata este Credit Suisse, fondul suveran de investitii Qatar Investment Authority (QIA) cumparand deja un procent nespecificat. In urma cu aproximativ o luna, Kuwait Investment Authority (KIA), fond suveran de investitii care gestioneaza active de 250 miliarde de dolari, a anuntat ca este interesat, la randul sau, de mai multe companii financiare din Europa.

In ultimele sase luni, fondurile suverane de investitii din statele Golfului Persic si Asia au preluat participatii la mai multe banci importante, precum Citigroup, Merrill Lynch & Co., Morgan Stanley si UBS, afectate de criza creditelor ipotecare de tip subprime, relateaza Rompres. Citigroup Inc. a beneficiat de o injectie de capital in valoare de 14,5 miliarde dolari din partea unor investitori din Kuweit, Abu Dhabi si Singapore.

Potrivit estimarilor analistilor de la Morgan Stanley, valoarea activelor controlate de fondurile de investitii din state precum Kuweit, Abu Dhabi si Coreea de Sud au crescut in mod exploziv pana la 3.200 miliarde dolari, urmand ca pana in 2015 sa ajunga la 12.000 de miliarde de dolari.

Cu o populatie mai mica de un milion de suflete, Qatarul detine locul trei in topul tarilor cu cele mai mari rezerve de gaz natural din lume si 1,3 procente din rezervele mondiale de petrol.

A. Enculescu

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=3627&data=2024-07-07