< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - duminica, 7 iulie 2024

In replica la instalarea componentelor scutului anti-racheta al SUA in Europa de Est

Rusia isi regrupeaza fortele armate la granita cu Polonia

Ministerul rus al Apararii planifica o regrupare a fortelor sale armate in enclava Kaliningrad, regiune din vestul Federatiei Ruse, de la granita cu Polonia. Aceasta regrupare de forta este un raspuns la proiectul american de instalare a unor componente ale sistemului de aparare anti-racheta in Polonia (zece rachete de interceptare) si Cehia (o statie-radar), a anuntat miercuri la Moscova generalul Vladimir Samanov, seful Directiei principale de planificare si pregatire militara a armatei ruse, citat de RIA Novosti. Ca o stranie coincidenta, premierul polonez Donal Tusk aprecia, tot miercuri, ca Polonia si Rusia trebuie sa-si apropie pozitiile pana ce se vor transforma in tari aliate care impartasesc aceleasi criterii de securitate externa.

"Statutul-Major si Directia principala de planificare si pregatire militara a armatei ruse s-au reunit miercuri pentru a decide in ce fel se va opera regruparea fortelor si mijloacelor tehnice in zona de vest a tarii, pentru garantarea si apararea intereselor" Rusiei, a anuntat, miercuri, generalul Samanov. Potrivit RIA Novosti, cu toate ca institutia de aparare a Rusiei nu a dorit sa-si detalieze planurile, nu este greu de ghicit ca este vorba de o crestere semnificativa a potentialului militar al gruparii armatei ruse din Kaliningrad, in cazul amplasarii scutului american anti-racheta in Polonia si Cehia. Samanov nu a precizat in ce masura va fi intarita gruparea fortelor ruse din directia nord-vest, explicand ca "aceasta reprezinta o prerogativa a Statului-Major". In continuare, generalul rus a adaugat insa ca "pentru nimeni nu este un secret ca vizita efectuata la sfarsitul anului 2007 de ministrul Apararii, Anatoli Serdiukov, in regiunea Kaliningrad a fost destinata evaluarii pe teren a acestei zone in noile conditii militar-politice".

Scutul american, privit ca un "pericol direct la adresa securitatii Rusiei"

Rusia, prin vocea unor militari de rang superior, a declarat nu o data ca nu va lasa fara raspuns aparitia unor componente ale scutului american anti-racheta la granitele sale, aminteste RIA Novosti.

Astfel, in noiembrie anul trecut, seful Statului-Major al armatei ruse, Iuri Baluievski, avertizase ca elementele sistemului anti-racheta al SUA in Europa reprezinta "un pericol direct la adresa securitatii Rusiei si a potentialului ei de descurajare". "Evident, Rusia va fi obligata la masuri adecvate!", a spus atunci Baluievski, explicand ca aceste masuri vor varia, "de la elaborarea de noi tipuri de rachete, pana la regruparea fortelor in interiorul Federatiei Ruse".

La putin timp dupa aceea, comandantul fortelor balistice strategice ruse (RVSN), Nikolai Solovtov, a mers si mai departe cu atentionarea, declarand ca in cazul in care Polonia si Cehia vor adaposti elemente ale scutului american anti-racheta, cele doua tari devin tinte ale fortelor balistice ruse.

Pe de alta parte, potrivit ambasadorului Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, "cheia rezolvarii problemei Tratatului privind Fortele Conventionale in Europa (CFE) se afla in mainile partenerilor occidentali" ai Rusiei. Mirecuri, la finalul unei reuniuni a Consiliului Rusia-NATO, Rogozin a explicat ca "Partenerii nostri din NATO ar trebui sa inteleaga ca daca vor continua sa dezvolte sisteme superioare militare, noi nu ne vom omori sa aparam tratatele incheiate la sfarsitul anilor 80 ai secolului trecut, care submineaza astazi securitatea si suveranitatea Rusiei". Pe acelasi ton, ambasadorul rus a adaugat ca nu-si imagineaza "cum ar reactiona opinia publica americana in cazul in care Pentagonul ar trebui sa se consulte cu Rusia atunci cand ar dori sa-si mute un tanc din Luisiana in Texas".

Rusia, aliatul strategic al Poloniei

Departe de a parea afectat de pozitia exprimata de Moscova cu privire la amplasarea scutului american anti-racheta in Europa, premierul polonez, Donal Tusk, declara miercuri, cu ocazia unei inalniri cu reprezentantii diplomatici, ca Polonia si Rusia trebuie sa-si apropie pozitiile pana ce se vor transforma in tari aliate ce impartasesc politici economice si aceleasi criterii de securitate externa. "Vrem ca Rusia sa se transforme intr-un aliat important pentru Polonia, mai important decat in trecut, in economie, dar si in politica, si in chestiunile de siguranta externa", a aratat Tusk, citat de Rompres. Pentru premierul polonez "evenimentele petrecute in ultimele doua luni arata clar faptul ca apropierea exista, iar alianta aceasta este posibila".

La 8 februarie, informeaza EFE, premierul polonez va efectua dealtfel o vizita la Moscova, unde se vor discuta, alaturi de planurile SUA referitoare la scutul anti-racheta, initiativele pentru apropierea dintre cele doua tari. Tot atunci, este posibil ca Tusk sa prezinte propunerea anuntata a unui nou gazoduct care sa exporte gaz rusesc prin tarile baltice si Polonia - alternativa care, potrivit expertilor polonezi, ar fi mai ieftina decat Nord Stream.

Alina OLTEANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=3066&data=2024-07-07