< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - duminica, 7 iulie 2024

Cezar Preda isi da partidul in vileag: "Foarte multi tineri din PDL au alergat pentru EBa"

"Foarte multi tineri din Partidul Democrat Liberal au alergat pentru Elena Basescu", a dezvaluit marti vicepresedintele PDL Cezar Preda, citat de Hotnews.

"E greu sa creada cineva in Romania ca un independent pur si fara sprijinul unui partid poate sa ia 4,2%. Noi am ajutat-o", a confirmat Cezar Preda. Reprezentantul PDL a apreciat ca recomandarile PSD de a nu se grabi cu reprimirea Elenei Basescu in partid sunt "jocuri de glezna".

"O parte din PD-L s-a mobilizat si pentru Elena Basescu, care era clar un om al nostru si care printr-o greseala, eu insist sa cred ca a fost o mare greseala, a cedat unor interventii din societatea civila, complet deplasate, s-a retras si a candidat ca independenta. E greu sa creada cineva in Romania ca un independent pur si fara sprijinul unui partid poate sa ia 4,2%. Noi am ajutat-o. Are si electoratul propriu, dar PDL a tinut ca si Elena Basescu sa fie ajutata, era si normal, a avut o Organizatie de Tineret si foarte multi tineri din Partidul Democrat Liberal au alergat pentru Elena Basescu", a declarat Cezar Preda.

Intrebat in legatura cu declaratiile PSD, care a recomandat PD-L sa nu se grabeasca cu reprimirea Elenei Basescu in partid, pentru ca acest lucru poate fi contestat, vicepresedintele democrat-liberal a spus ca "aceste chestiuni sunt jocuri de glezna. In politica astea nu se fac, decat daca vrei asa sa mai pui piper pe ceva. Nu exista asa ceva, astea sunt vorbe in vant".

Cezar Preda a adaugat ca "primesti, nu primesti pe Elena in partid, e clara treaba ca ea isi va lua mandatul la Partidul Popular European. N-au aia treaba de acolo cu ce primim noi, dupa ce s-a validat scrutinul, dupa ce s-a candidat. Nu, astea sunt chestiuni balcanice, de-ale noastre".

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=30202&data=2024-07-07