< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - duminica, 7 iulie 2024

Telefonul mobil al Giovannei Reggiani, descoperit la Avrig

Anchetatorii romani au gasit, in urma cu cateva zile, telefonul mobil al Giovannei Reggiani, italianca care a murit, in noiembrie anul trecut, dupa ce a fost batuta si jefuita la periferia orasului Roma. Presa din Italia si autoritatile din Peninsula sustin ca autorul oribilei crime ar fi un cetatean de etnie roma, Romulus Mailat. Acesta a recunoscut ca i-a furat geanta Giovannei, dar neaga ca ar fi batut-o sau ar fi violat-o. "Telefonul a fost gasit acasa la un roman din localitatea Avrig, judetul Sibiu, pe nume Mihaileanu", au precizat pentru ZIUA Online surse judiciare. Acesta muncise in ultimele luni in Italia. El le-a declarat procurorilor ca nu a avut nimic de-a face cu moartea Giovanei Regiani si ca nu ar avea nicio implicare in acest caz. Aparatul telefonic l-ar fi cumparat la cateva zile dupa talharia urmata de moartea Govannei de la un alt roman, plecat la munca in Peninsula. Procurorii urmeaza sa-l audieze si pe acesta in urmatoarele zile. Aparatul disparuse la scurt timp dupa moartea Giovannei. La sfarsitul lunii decembrie, anchetatorii italieni le-au solicitat procurorilor Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti sa identifice aparatul telefonic. "Nu se stia atunci in ce localitate s-ar putea afla telefonul. Italienii aveau doar informatii ca se afla in Romania si au cerut, prin comisie rogatorie, sprijinul Parchetului Capitalei pentru recuperarea lui", a adaugat pentru ZIUA Online unul dintre anchetatori. Dupa ce s-a stabilit locatia in care se afla telefonul, s-a solicitat sprijinul Politiei Capitalei. Patru ofiteri din cadrul Serviciului Omoruri i-au insotit pe procurori la domiciliul lui Mihaileanu de unde a fost recuperat aparatul.

Petrisor CANA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=2779&data=2024-07-07