< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - duminica, 7 iulie 2024

Putin ameninta ca livrarile de gaze se vor diversifica spre Asia, in replica la acordul semnat de Kiev cu UE

Vladimir Putin a amenintat vineri ca Rusia isi va "diversifica" livrarile de gaze naturale pe relatia Asia, denuntand din nou proiectul UE drept "irealizabil", conform hotnews.ro. Motivul? Faptul ca Rusia ca nu a fost invitata sa participe la proiectul european de modernizare a gazoductelor ucrainene.

"Trebuie sa acordam o atentie din ce in ce mai mare diversificarii", a declarat premierul Vladimir Putin, citat de agentiile rusesti, in cadrul unei intalniri cu seful Gazprom, Alexei Miller.

"Trebuie sa ne mentinem relatiile cu Comisia Europeana, precum si cu colegii nostri ucraineni", a adaugat totusi Putin, prevazator.

Gazprom a agitat si el, in aceasta saptamana, spectrul unei reorientari a exporturilor de gaze, sustinand ca vrea sa creasca exporturile de gaze naturale lichefiate in Statele Unite si in Asia.

Disputa a fost declansata de declaratia comuna semnata in 23 martie de Kiev si Comisia Europeana, prin care se stabilesc conditiile pentru modernizarea retelei ucrainene de gazoducte. Document a fost realizat fara participarea Rusiei, actor principal al pietei gazelor naturale din Europa.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=24918&data=2024-07-07