< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - duminica, 7 iulie 2024

Decret nou referitor la criteriile de expulzare a imigrantilor

Italia expulzeaza imigrantii pe considerente de securitate nationala

Guvernul italian a aprobat in sedinta de vineri noul decret care permite expulzarea cetatenilor comunitari atat din ratiuni de siguranta publica, dar si pentru prevenirea actelor de terorism, relateaza "La Repubblica", in editia online.

Decretul inlocuieste masura adoptata la 1 noiembrie, care reactie la uciderea Giovannei Reggiani, presupusa victima a unui imigrant de origine romana. Decretul adoptat in regim de urgenta la 1 noiembrie expira la 31 decembrie, in conditiile in care Cabinetul Romano Prodi nu a mai optat pentru aprobarea sa de catre Camera Deputatilor din cauza contestarii de catre presedintele Giorgio Napolitano.

Decizia de retragere a decretului fusese luata din motive de ordin procedural. Seful statului contesta un articol referitor la pedepsele severe pentru persoanele care instiga la acte de discriminare pe baza de gen, rasa, origine etnica, religie, handicap, varsta, tendinte sexuale. Articolul a fost introdus in decret de catre Senat, la presiunile stangii radicale, fiind contestat insa de opozitie pentru referirile gresite la tendintele homofobe. Problema era ca in decret articolul respectiv facea referire la Tratatul de la Amsterdam, in loc de tratatul constitutiv al comunitatilor europene, modificat, la acest capitol, prin Tratatul de la Nisa.

Documentul adoptat in sedinta de vineri nu mai contine referirile la sanctionarea tendintelor homofobe.

Madalin NECSUTU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=2333&data=2024-07-07