< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - duminica, 7 iulie 2024

Pascani: Si-a ucis cu sange rece fosta sotie

Un barbat din Pascani si-a ucis fara mila fosta sotie si l-a injunghiat de mai multe ori pe noul iubit al femeii. Cei doi divortasera de mai bine de un an, insa barbatul nu a putut sa o uite. A implorat-o sa se impace, insa, cand a fost refuzat, a explodat de furie, relateaza Pro TV. Dupa un mariaj care a durat zece ani, barbatul a ramas pe drumuri. Rudele au declarat ca o teroriza permanent pe fosta partenera sperand ca o va convinge sa se impace. Anchetatorii sunt de parere ca barbatul a planuit totul. El a venit inarmat cu un cutit si s-a dezlantuit cand si-a gasit fosta sotie impreuna cu altcineva. Noul iubit al femeii a incercat sa-l potoleasca pe criminal, dar nu a reusit sa-i faca fata. Injughiat in spate si in piept, omul a fugit dupa ajutor la vecini. Nebun de gelozie, omul s-a napustit in acel moment asupra fostei sotii fara sa tina cont de tipetele disperate ale ei si ale mamei femeii, care se ascunsese in camera vecina. I-a infipt cutitul in gat si a rupt-o la fuga. Cand si-a vazut fiica plina de sange, mama a sunat la salvare si la politie. In timp ce victima isi dadea ultima suflare, politistii au reusit sa puna mana si pe agresor. Acesta fugise mai bine de trei kilometri in speranta ca nu va fi gasit. Barbatul a ajuns dupa gratii si este cercetat pentru omor. El risca 25 de ani de inchisoare daca va fi gasit vinovat.

A.E.G.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=14442&data=2024-07-07