< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - duminica, 7 iulie 2024

Procurorul Mocuta a fost numit secretar de stat la Ministerul Justitiei

Procurorul Gheorghe Mocuta, cel care in anul 2000 anuntase inceperea urmaririi penale impotriva lui Traian Basescu in dosarul Flota, a fost numit secretar de stat la Ministerul Justitiei. Premierul Calin Popescu Tariceanu a semnat vineri decretul de numire, iar decizia va intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial. Gheorghe Mocuta a mai fost secretar de stat pe vremea cand ministerul Justitiei era condus de Valeriu Stoica. Procurorul Mocuta va prelua postul lui Ion Codescu, demisionat in luna mai. El va coordona Directia pentru Relatia cu Ministerul Public si de Prevenire a Criminalitatii si Coruptiei, Directia Resurse Umane, relatia cu CSM si a institutiilor aflate in subordinea Ministerului Justitiei.

Mocuta este procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar intre 1996 si 1997 a detinut functia de procuror sef adjunct coordonator al primului serviciu de combatere a criminalitatii organizate si a coruptiei. Mocuta are o experienta de 30 de ani in activitatea de procuror. Intre 1997 si 2001, Gheorghe Mocuta a indeplinit, pe rand, functiile de subsecretar de stat la Departamentul de Control al Guvernului Romaniei, secretar de stat in Ministerul Finantelor (sef al Comandamentului Garzii Financiare) si secretar de stat in Ministerul Justitiei. Mocuta a fost decorat, in anul 2000, cu Ordinul National Steaua Romaniei, in grad de Comandor. Gheorghe Mocuta este procurorul care in anul 2000 a anuntat inceperea urmaririi penale impotriva lui Traian Basescu in dosarul Flota. Potrivit presei, in calitate de secretar de stat, Mocuta trimisese la Camera Deputatilor, in 2000, instiintarea cu privire la inceperea urmaririi penale impotriva lui Traian Basescu in dosarul Flota.

Oana ROTARU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=1388&data=2024-07-07