< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - duminica, 7 iulie 2024

Nepszabadsag: Nu exista si nu este dorita nici un fel de unificare transfrontaliera a natiunii ungare

Avand in vedere actualul conflict din Georgia, precum si celelalte conflicte din zona Balcanilor, intr-un articol aparut in ziarul maghiar Nepszabadsag sunt prezentate o serie de concluzii in legatura cu maghiarii din afara granitelor acesteia, titreaza Agerpres. Comentatorul condamna actuala politica de forta a Rusiei si critica modul in care ea si-a motivat interventia, adica prin politica de aparare a cetatenilor rusi, indiferent unde se afla acestia. Ziarul afirma ca, astfel, Rusia a facut acelasi lucru pe care nationalistii maghiari il pretind statului ungar, si anume acordarea cetateniei ungare magiarilor care traiesc in tarile vecine. Conform aceluiasi articol, adevarul este insa de partea celor care au respins ideea acordarii dublei cetatenii si acordarii de pasapoarte persoanelor care solicita acest lucru, deoarece acest gest ar putea pune la indoiala suveranitatea statelor in cauza.

Acordarea cetateniei si a pasapoartelor ungare magiarilor din alte state ar putea avea consecinte imprevizibile; acesta este mesajul celor intamplate in Caucaz, considera articolul. In concluzie, clasa politica din Ungaria trebuie sa inteleaga foarte bine faptul ca desi istoria, limba materna si cultura ii leaga de Ungaria, maghiarii care traiesc in afara garanitelor sale sunt parti componente ale comunitatilor politice din tara in care traiesc. Autorul articolului considera ca acest lucru a fost inteles de marea majoritate a populatiei maghiare, potrivit referendumului din 2004. Odata cu aderarea Ungariei la Uniunea Europeana, responsabilitatea acesteia consta doar in a face tot ce este posibil pentru imbunatatirea conditiilor de invatamant, culturale, de folosire a limbii materne a maghiarilor din afara granitelor ei, dar nu doreste si nici nu are obligatia sa sustina in nici un fel "unificarea transfrontaliera a natiunii".

T. S.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=11802&data=2024-07-07