< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - duminica, 7 iulie 2024

Statul da bani pentru extinderea IMM-urilor pe pietele internationale

Intreprinderile mici si mijlocii care intentioneaza sa acceada pe noi piete pot solicita sprijin financiar nerambursabil din partea statului. Bugetul alocat pentru acest an de Ministerul pentru IMM, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL) pentru acest program se ridica la 2,1 milioane de euro. Pentru acordarea sumelor se organizeaza apeluri de proiecte cu depunere continua, incepand din data de 20 august, pana la epuizarea fondurilor disponibile. Cu banii obtinuti, IMM-urile pot participa, cu stand propriu, la targuri si expozitii internationale organizate in tara sau in strainatate, pot lua parte la misiunile economice in strainatate sau isi pot promova activitatea in vederea identificarii furnizorilor si clientilor externi.

Finantarea poate acoperi maxim 70 de procente din necesarul investitional eligibil, in cazul microintreprinderilor si a intreprinderilor mici si 60 de procente in cazul intreprinderilor mijlocii.

Finantarea disponibila pentru IMM-urilor care solicita sprijinul pentru accesul pe noi piete se cifreaza la 23,4 milioane euro, pentru perioada 2007 - 2013.

A.E.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=11800&data=2024-07-07