< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - duminica, 7 iulie 2024

Estimare ING: Moneda nationala va ajunge la 3,4 lei pentru un euro, in septembrie

Leul va avea o evolutie mai buna decat celelalte monede din Europa Centrala si de Est insa Banca Nationala va interveni in piata pentru a opri aprecierea leului, daca moneda nationala va ajunge sub 3,4 lei pentru un euro. Estimarea apartine analistilor bancii olandeze ING. Pe termen mediu, ei considera ca un pariu pe aprecierea leului este periculos, deoarece se asteapta ca 2008 sa se incheie cu un deficit bugetar de aproape 4% din Produsul Intern Brut (PIB).

Potrivit Money Channel, ING mizeaza pe aprecierea leului in urmatoarele doua luni. Moneda noastra nationala a devenit, dupa ultima majorare a dobanzii cheie, cea mai atractiva din Europa Centrala si de Est. Raportul bancii olandeze tine cont si de faptul ca Banca Nationala a Cehiei a redus dobanda de politica monetara in ultima sedinta a consiliului de administratie, in timp ce Bancile Nationale din Polonia si Ungaria au decis mentinerea nivelului dobanzilor neschimbat.

Pe piata interbancara din Romania, dobanzile pentru depozitele de tip overnight au depasit luni nivelul de 13%. Iar asemenea randamente reprezinta o mare atractie pentru speculatori. Totusi moneda nationala s-a depreciat luni cu 6 bani. Motivul este evolutia dolarului fata de euro. Moneda americana s-a apreciat puternic in ultimele zile, fapt ce i-a determinat pe investitori sa isi retraga banii de pe piete emergente pentru a-i investi in cea americana.

Analistii se asteapta ca leul sa revina pe o panta ascendenta in cateva saptamani, cand dolarul se va stabiliza.

Asa ca moneda nationala s-ar putea aprecia in septembrie chiar si pana la 3,4 lei pentru un euro. Acesta este si nivelul pe care il va apara Banca Nationala, mentioneaza specialstii ING. Lucrurile nu vor mai fi la fel de roz in ianuarie, cand moneda nationala s-ar putea deprecia pana la 3,8 lei pentru un euro, avertizeaza analistii bancii. Printre cauzele posibilei deprecieri se numara si deficitul bugetar, care se va apropia, potrivit ING, de 4% din PIB la sfarsitul lui 2008.

A.E.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=10922&data=2024-07-07