< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - sambata, 6 iulie 2024

Si-a violat fiica de dorul sotiei

Un barbat de 49 de ani, din Albesti, judetul Vaslui, a fost arestat miercuri, fiind acuzat ca si-a violat propria fiica, in varsta de 16 ani, scrie, joi, Obiectiv de Vaslui. Desi incestul a avut loc in urma cu cateva luni, totul a iesit la iveala abia acum, dupa ce o vecina a descoperit niste notite in care adolescenta scria ca isi doreste ca tatal ei sa nu mai vina niciodata acasa.

Ion Tanase locuia impreuna cu cele doua fiice ale sale, sotia fiind plecata la munca in Italia de peste trei ani. Pentru ca in ultima perioada femeia nu prea mai lua legatura cu el, barbatul s-a gandit sa isi satisfaca poftele sexuale cu fiica cea mare. In luna septembrie a anului trecut, aflat sub influenta alcoolului, s-a culcat alaturi de fata de 16 ani, celalalt copil, de noua ani, dormind in alta camera. Sub amenintari, tatal si-a obligat fiica sa intretina relatii sexuale, apoi a avertizat-o sa nu spuna nimanui ce s-a intamplat, altfel o va omori. Speriata, copila a tacut insa, traumatizata, a inceput sa isi astearna gandurile pe hartie.

Nimeni nu a stiut ce se petrece in sufletul ei pana la inceputul acestei saptamani, cand o vecina care avea grija de cele doua tinere a descoperit un biletel in care fata cea mare scria ca isi doreste ca tatal ei sa nu mai vina niciodata acasa si sa o lase in pace. Banuind ceva, femeia a dus biletelul la o matusa de-a fetelor, care avea sa afle ceea ce s-a intamplat si sa reclame incestul la Politie. Pe parcursul cercetarilor, barbatul a recunoscut totul si a spus ca regreta, punand fapta pe seama betiei. Politistii au sesizat reprezentantii Directiei Generale de Asistentaociala si Protectia Copilului Vaslui, care au si dispus scoaterea celor doua fete din mediul familial si internarea lor intr-un centru de specialitate.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=48580&data=2024-07-06