< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - sambata, 6 iulie 2024

Adrian Nastase: Il sustin pe Mircea Geoana la prezidentiale, chiar daca sunt prieten cu Sorin Oprescu

In contextul in care fosta consiliera a lui Adrian Nastase, Anca Alexandrescu, a declarat ca ''foarte multi PSD-isti din teritoriu'' il sprijina pe Sorin Oprescu in cursa prezidentiala, presedintele Consiliului National al PSD a afirmat, miercuri seara, ca il sustine pe Mircea Geoana la alegerile prezidentiale, in ciuda faptului ca este prieten cu Sorin Oprescu.

Nastase considera ca Mircea Geoana are cele mai mari sanse de a intra in turul al doilea al prezidentialelor, argumentand intre altele ca acesta este sustinut de un partid mare si ca a participat cu foarte multe idei la dezbaterile publice.

In acelasi timp, Adrian Nastase a opinat ca Sorin Oprescu a intrat tarziu in campanie, fiind important pentru el sa incerce sa ii aduca pe nehotarati la vot, potrivit presedintelui CN al PSD, din acest punct de vedere, Oprescu nu se bate cu Traian Basescu, relateaza Agerpres.

Fostul premier crede ca, din punct de vedere al "masinariei electorale", Mircea Geoana are cele mai mari sanse de a-l bate pe actualul sef al statului, avand si o experienta "care il ajuta sa vina in aceasta batalie".

"Eu il sustin pe Mircea Geoana, nu din umbra. Am spus acest lucru si la Congresul PSD. Este firesc. Pe de alta parte, Sorin Oprescu mi-e prieten - nu stiu daca este un lucru bun sau rau, in nebunia asta de la noi nimeni nu stie ce e bine sau rau. Dar, in calitate de lider al PSD, nu pot sa nu il sprijin pe candidatul nostru in alegerile prezidentiale", a afirmat Adrian Nastase, intr-o emisiune la Antena 3.

El a sustinut ca au existat multe speculatii pe aceasta tema, Nastase subliniind ca, dupa 20 de ani, relatiile sale cu oamenii politici sunt ceva mai complexe.

"In ceea ce priveste candidatura lui Mircea Geoana, ea face parte din ceea ce noi avem ca obiectiv principal - castigarea Presedintiei in conditiile in care Traian Basescu nu va mai obtine un al doilea mandat. Cred ca este o datorie a noastra sa gasim o solutie inteleapta, care sa ne ajute sa revenim la normalitate", a afirmat Adrian Nastase.

Mircea Geoana are sprijinul unui partid foarte bine organizat

Presedintele CN al PSD a aratat ca fiecare dintre candidatii la prezidentiale are o strategie proprie pentru primul tur al alegerilor si, eventual, o alta strategie pentru turul al doilea de scrutin.

"Nu este simplu pentru niciunul dintre ei. Mircea Geoana are sprijinul unui partid mult mai bine organizat, dar, pe de alta parte, capacitatea de a prelua din votul celorlalte partide este mai mica, asa cum rezulta si din sondaje. Pe de alta parte, Crin Antonescu are un partid mai putin organizat in teritoriu, a avut un mesaj mai liber fiind singur in opozitie o vreme. In ceea ce il priveste pe Sorin Oprescu, el a intrat destul de tarziu in aceasta campanie si va avea dificultati in a-si transmite mesajul. Ramane de vazut in ce masura Sorin Oprescu va reusi sa ajunga in tara si sa gaseasca tonul potrivit unui mesaj pozitiv. Mircea Geoana are un avantaj si prin faptul ca a participat la dezbaterea publica si cu foarte multe idei, cu un proiect adus la zi, cunoaste multe dintre elementele guvernarii si poate veni cu solutii aduse si de colegii de partid. El are prima sansa de a intra in turul al doilea", a subliniat liderul social-democrat.

Fostul prim-ministru a afirmat ca, daca "lucrurile ar fi mers altfel cu guvernarea", ar fi putut fi un candidat din partea PSD care sa il invinga pe Traian Basescu. El a reamintit ca niciodata nu a fost adeptul intrarii la guvernare a PSD.

"In acest an, partidul intrand la guvernare si stand mai mult acolo, dezangajarea aceasta a produs si multe efecte negative si aceasta se vede si in discutiile din aceste zile, inclusiv in legatura cu motiunea de cenzura. Traian Basescu a fost o alegere extrem de nociva pentru Romania. (...) In ultimii cinci ani, Romania nu a reusit sa construiasca nimic si sa adauge la ceea ce se facuse politic si economic in perioadele anterioare. In prezent, avem instabilitate politica majora si din punct de vedere macroeconomic si o criza sociala", a spus fostul premier.

Adrian Nastase a reafirmat ca "Traian Basescu este un presedinte iresponsabil", aratand ca romanii nu au nicio vina sa fie condusi de un astfel de presedinte.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=40869&data=2024-07-06