< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - miercuri, 24 iulie 2024

Pele, jefuit

Cel mai mare jucator de fotbal brazilian, Pele, a fost atacat recent de o banda de tineri delincventi in timp ce circula cu masina in statul Sao Paulo, fiind deposedat de ceasul de mana si de un lant din aur, a relatat sambata revista Veja, citata de Rompres.

Masina in care se deplasa, in urma cu doua saptamani, a fost incercuita deodata de un grup de vreo zece tineri inarmati cu revolvere si cutite. Dupa ce soferul a oprit masina, fostul star mondial (in prezent in varsta de 67 de ani) s-a aratat la geam, lansand catre atacatorii sai: "Sunt Pele, sunt Pele !".

Atunci cand credea ca a depasit momentul dificil, el a auzit o lovitura in masina, a coborat geamul si i s-au furat ceasul, lantul din aur si un telefon mobil, potrivit Veja.

Revista subliniaza ca aceasta neplacuta aventura a fost relatata de insusi Pele inaintea meciului Brazilia-Argentina (0-0), contand pentru calificarile la Campionatul mondial din 2010, jucat miercuri la Belo Horizonte.

In cursul inaugurarii Memorialului de la stadionul Mineirao din Belo Horizonte, el a primit un trofeu de "Atlet al secolului".

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=8128&data=2024-07-24