< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - joi, 4 iulie 2024

Talharie cu violenta la Bistrita: Un caine i-a furat banii de pensie

Chemati sa intervina, jandarmii au reusit cu greu sa recupereze portofelul

Era cainilor cu covrigi in coada a apus! Traiasca era cainilor cu bani! Cei care nu au incerca sa faca rost prin orice mijloace, fara sa mai tina cont de lege. Oricat ar parea de incredibil, in Bistrita, o batrana a fost talharita de o catea! "Infractiunea" a avut loc pe o strada din municipiu iar, pentru recuperarea portofelului furat, a fost nevoie de interventia jandarmilor. Mai mult decat atat, potrivit celor declarate de purtatorul de cuvant al Jandarmeiei Bistrita Nasaud, locotenent Georgeta Casvan, interventia a fost destul de dificila deoarece cateaua are pui si refuza sa paraseasca culcusul unde ascunsese "corpul delict".

"A fost la un pas sa il muste si pe lucratorul nostru. A fost nevoie de doi jandarmi pentru a recupera portofelul", a precizat pentru ZIUA Online ofiterul de presa. Atacul cainelui a avut loc joi seara la scurt timp dupa ce batrana scosese bani de pe card. Cand a trecut pe langa catea, animalul a muscat-o pe batrana de mana si i-a smuls portofelul. "Femeia mergea la piata si a scos banii de pensie de la un bancomat. Este vorba de cinci milioane de lei. In portofel se mai aflau, insa, si actele victimei", ne-a explicat locotenentul Georgeta Casvan. Imediat dupa comiterea "jafului" cateau a fugit la culcusul ei aflat sub un balcon de la parterul unui bloc. Degeaba a incercat batrana sa fugareasca patrupedul, acesta refuza sa plece. Nici localnicii din apropiere nu s-au putut apropia de catea. Au chemat, pana la urma, jandarmii. Nici acestia nu erau, insa, pregatiti pentru o asemenea interventie. "Au reusit, in cele din urma, sa se folosesca de un carton. Unul dintre jandarmi tinea cartonul in dreptul catelei, iar celalalt a reusit sa bage mana sub catea unde era portofelul", a mai adaugat purtatorul de cuvant. In timp ce jandarmii se chinuiau sa recupereze bunul, la fata locului a sosit si o salvare. Femeia a fost transportata la spital unde i-a fost bandajata mana si i s-a facut un vaccin antirabic. In cele din urma, femeia si-a recuperat actele si banii. Cu toate acestea, jandarmii nu au avut ce sa ii faca patrupedului - infractor. "Pe de o parte, nu era de competenta noastra ci era treaba ecarisajului. Pe de alta parte, insa, nici locuitorii din zona nu vroiau sa lase cateaua pe mana hingherilor deoarece este cunoscuta in cartier si sustin ca ii apara de hoti", a mai precizat Georgeta Casvan. Din fericire, a scapat de acuzatia de talharie, care poate duce la ani buni de puscarie.

P.CANA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=4303&data=2024-07-04