< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - joi, 4 iulie 2024

Antonescu: Oricine citeste cu bun simt Constitutia isi da seama ca presedintele nu poate desemna "de capul lui" premier pe "Gigel de pe strada" numai pentru ca e cetatean roman

PNL discuta posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale cu privire la modalitatea de desemnare a premierului.

PNL va discuta luni in grupurile parlamentare si cu PSD, UDMR si grupul minoritatilor oportunitatea sesizarii Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) cu privire la articolul 103 din Constitutiei cu privire la desemnarea unui premier, potrivit NewsIn.

"E o discutie pe care o vom purta, probabil, maine si la grupurile parlamentare si poate si cu colegii care sunt in aceasta majoritate. Eu cred ca in privinta asta va trebui sa avem o pronuntare a Curtii, daca nu cumva atunci cand vom umbla la Constitutie - si cred ca trebuie umblat la Constitutie, dar in liniste si cu gandul la aceste modificaru constitutionale, nu cu gandul la alegerile prezidentiale - va trebui sa clarificam aceasta situatie", a afirmat Antonescu, in cadrul unei conferinte de presa de la Cluj-Napoca.

Liderul liberalilor a mai subliniat ca oricine citeste cu bun simt Constitutia Romaniei isi da seama ca presedintele tarii nu poate desemna premier "de capul lui", pe "Gigel de pe strada" numai pentru ca e cetatean roman.

Mie imi pare clara oricum, oricine citeste cu bun simt, cu spirit democratic, cu spirit constitutional aceasta Constitutie intelege clar ca presedintele nu poate, de capul lui, sa numeasca premier pe Gigel de pe strada numai daca e cetatean roman. E clar ca e o actiune complementara cu roluri bine stabilite a unei majoritati parlamentare si a presedintelui si e clar ca presedintele e in situatia de a actiona in consecinta majoritatii parlamentare sau in raport cu ea, nu invers", a mai subliniat presedintele PNL.

Potrivit articolului 103 din Constitutia Romaniei, aliniatul 1, "Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament".

Si liderul PSD, Mircea Geoana, declara, sambata, la Brasov, ca, la un moment dat, Curtea Constitutionala va trebui sa dea un raspuns la intrebarea daca seful statului are "un drept divin, un drept discretionar" de a alege premierul " indiferent de majoritatea si de consultarea reala cu partidele".

PNL nu va vota Guvernul Croitoru in Parlament

PNL nu va vota Guvernul propus de premierul desemnat Lucian Croitoru la votul de investitura din Parlament, a afirmat Antonescu. El spune ca PSD, UDMR, PNL si grupul minoritatilor ar putea demonstra presedintelui Traian Basescu faptul ca intr-adevar creaza o majoritate votand in Parlament sustinerea lui Johannis.

"Cred ca am putea sa ii manifestam o majoritate si in Parlament, in felul acesta ajutandu-l sa faca pasul spre rezolvarea crizei. Se va face asa sau nu, nu stiu. Sunt discutii, vor fi si astazi discutii intre reprezentantii acestor partide, discutii la care va participa si candidatul propus de noi, Klaus Johannis. Oricum e cert ca domnul Croitoru cu echipa, program, cu ce va veni, nu va primi votul de investitura din partea parlamentarilor national-liberali", a afirmat Antonescu.

Liderul liberalilor a spus ca majoritatea formata din cele patru formatiuni sustine o solutie, adica pe premierul Klaus Johannis si nu "fantomaticul Guvern Croitoru".

"Eu cred ca solutia pe care ar trebui sa o aplicam acum pentru a-l ajuta pe presedinte sa ia masura corecta, pentru a face si mai limpede opiniei publice care este realitatea este aceea de a discuta, pentru ca exista acest drept, intr-o sedinta comuna a celor doua camere situatia privitoare la criza politica si de a exprima un vot, dupa sau inaintea caderii fantomaticului Guvern Croitoru, de a exprima un vot prin care sa ii aratam presedintelui, asa cum domnia sa a spus ca nu s-a aratat, o majoritate in Palament nu doar contra guvernului - cum a fost contra Guvernului Boc sau cum va fi contra Guvernului Croitoru - ci o majoritate pentru sustinerea unei solutii", a spus Antonescu, afirmand ca prin votul din Parlament Basescu va fi ajutat sa inteleaga care este realitatea politica.

ZIUA Online

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=41897&data=2024-07-04