< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - joi, 4 iulie 2024

"Copiii teribilisti", de langa noi, potentiali teroristi

Serviciile secrete spun ca ne apara de teroristii internationali. Tinerii invata "la liber", pe Internet, sa fabrice bombe

"Az am bagat o petarda p gat unei pisici!!vb serios...ias pocnit capul ca era deaia mare tip 'pirat'" sau "azi am facut o tampenie...am aruncat cu o petarda deaia uriasha in capul unui chelos de la balcon...da nu veni pana acum politita". La urma urmei, pot parea simple mesaje ale unor pusti teribilisti si inconstienti. Din pacate, este vorba despre postari pe un forum din Romania in cadrul caruia se discuta despre cele mai bune metode de fabricare a unor petarde, artificii si chiar bombe. Si nu este vorba doar despre petardele interzise de Politie, care oricum au orbit, mutilat si chiar au ucis multi romani in ultima vreme, ci se discuta despre dispozitive explozive improvizate care pot face zeci sau sute de victime.

"Eu is cam pasionat de explozibil si mar interesa nishte formule daca shtie cienva sa posteze aicea", spune pe forumul respectiv un personaj care sustine ca are doar 13 ani, dar care furnizeaza retetele unor bombe pe baza de Tri-Nitro-Fenol, nitrat de amoniu (n.r. Va mai amintiti explozia de la Mihailesti sau atentatul de la Oklahoma City Center? ) si nitroglicerina. Se dau retete exacte pentru realizarea bombelor, pentru realizarea declansatorilor (n.r. cum ar fi fulminatul de mercur), pentru fabricarea "scrisorilor-capcana", "disketelor-capcana" sau "becului-bomba". Sunt descrise si metode de sabotare a unor autovehicule sau de obtinere a unor substante care sunt interzise la comercializare (tocmai din cauza potentialului lor distructiv), cantitatea si volumul necesare, pasi care trebuie urmati, masuri de siguranta, filme, fotografii si grafice explicative etc.

Mai mult decat probabil, sunt doar niste teribilisti, niste adolescenti intarizati pasionati de chimie, care nu au legaturi cu organizatiile teroriste islamiste. Dar, din pacate, unii dintre ei manifesta, cel putin la nivel declarativ, tendinte criminogene si potential de comportament deviant si antisocial. Mai ales ca unul dintre ei ne si explica doua metode de obtinere a unei otravuri foarte puternice si modul de administrare al acesteia, pentru ca victima sa nu banuiasca nimic in momentul in care o ingereaza.

M. BATCA

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=15944&data=2024-07-04