< Imprimare >      ZIUA ONLINE - PREZIDENTIALE 2009 - miercuri, 3 iulie 2024

Sorin Oprescu: Simbolul meu electoral nu e nici mesianic, nici satanist

Candidatul independent la Presedintie Sorin Oprescu a respins, marti, la Braila, in cadrul unei intrevederi cu ziaristii din presa locala, ideea ca semnul electoral folosit de el in campanie ar fi un simbol sacru sau satanist, transmite Agerpres.

In timpul conferintei, o ziarista l-a intrebat pe Sorin Oprescu daca semnul electoral ''steaua cu sapte colturi incadrata de un cerc'' ar putea fi interpretat ca un simbol sacru si, astfel, nu este potrivit in campania electorala, sau, mai rau, ar fi un simbol satanist.

''Poate in capul dumitale este un simbol satanist'', i-a spus pe un ton glumet Oprescu ziaristei, explicandu-i ca steaua cu sapte colturi reprezinta ''armonia lumii''.

''Steaua are sapte colturi pentru ca si curcubeul are sapte culori, sunt sapte minuni ale lumii si nu este un semn mesianic sau o heraldica de tip satanist'', a adaugat el.

Pe site-ul sau de campanie electorala, Sorin Oprescu comenteaza simbolul sau de campanie:

''Semnul meu este steaua albastra cu sapte colturi. Pentru ca ea reprezinta adevarul si armonia lumii. Pentru ca eu impreuna cu voi toti putem transforma Romania in tara unde sa traim uniti si cu zambetul pe buze. Si unde adevarul este adevar. Simbolistic vorbind, steaua cu sapte colturi reuneste semnificatiile generale ale stelei cu cele ale numarului 7.

Steaua este sursa de lumina si simbol al spiritul. Potrivit Vechiului Testament, stelele asculta de voia Domnului si o vestesc oamenilor. In cultura turca, stelele sun ferestre ale lumii, prin care oamenii pot accede la lumina si adevarul suprem. La incasi, stelele sunt dublurile ceresti ale tuturor fiintelor vii.

Numarul 7 este 'numarul perfect', asa cum spunea Pitagora. Exista 7 culori ale curcubeului, 7 zile ale saptamanii si 7 minuni ale lumii.

Steaua cu sapte colturi preia atat semnificatiile generale ale stelei, cat si pe cele ale cifrei 7. Asadar, steaua cu sapte colturi figureaza armonia lumii si fiinta umana in totalitatea sa. Ea reuneste triunghiul (reprezentarea lui Dumnezeu) cu patratul (simbolul pamantului). Steaua cu sapte colturi are o semnificatie generala de limpezime, progres si evolutie si ne leaga pe noi, oamenii, de absolut, de izvorul vietii si de energia cosmica. Steaua are culoarea adevarului absolut - albastru, si este incadrata intr-un cerc - simbol al Unitatii, al perfectiunii si omogenitatii.''

Tot la Braila, Oprescu a declarat ca nu are inca o nominalizare pentru postul de premier, asa cum au unii din contracandidatii sai.

''Atunci cand mi-am exprimat parerea despre o serie de oameni care ar fi valabili din punct de vedere profesional, seara m-au sunat si m-au rugat: domnu' Oprescu, am o rugaminte la dumneata, eu te respect, sincer, dar te rog nu-mi mai pronunta numele, ca am probleme'', a precizat Sorin Oprescu.

Totusi, el a recunoscut ca are nu are nici o retinere sa vorbeasca despre capacitatea profesionala a unor oameni de a ocupa functia de sef al Guvernului, amintind de Florin Georgescu, Daniel Daianu, dar si de Klaus Johannis.

Oprescu: Eu am operat in viata mea si cu pijama de matase si cu pijama de carpa

Sorin Oprescu a mai declarat ca din punct de vedere moral este o persoana de stanga.

''Declar si sustin ca din punct de vedere moral sunt o persoana de stanga. Nici nu poate sa fie altfel. Eu am operat in viata mea si cu pijama de matase si cu pijama de carpa. Eu n-am nici stapan, n-am nici butoane. Anul trecut cand am spus asta, mi-au ras toti in nas, au spus: esti omul lui Iliescu. Eu nu sunt omul nimanui. Eu cand am alergat, am alergat pentru oameni'', a spus Oprescu.

Sorin Oprescu a tinut sa lamureasca ''o data pentru totdeauna'' de ce a intrat in cursa electorala pentru Presedintia Romaniei, desi anuntase initiat ca nu va intra in aceasta competitie.

''Nimic nu i se poate ierta unui doctor. Poate i se iarta ca a dat doua pastile, in loc de patru pastile. Poate i se iarta ca diagnosticul nu a fost complet, dar nu i se iarta indiferenta. Sa stai pe scaun si sa te uiti ca celalalt are nevoie de tine si sa nu faci absolut nimic? De asta m-am inscris in cursa asta electorala. Asta ca sa fie clar pentru toata lumea'', a spus Oprescu.

Sorin Oprescu a precizat ca in aceasta lupta electorala se bazeaza pe cei 86% dintre oameni care spun foarte clar ca Romania nu merge intr-o directie buna, mai ales ca ''vointa oamenilor ramane singurul soldat adevarat''.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=42835&data=2024-07-03