< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ACTUALITATE - miercuri, 6 ianuarie 2010

Rovinari: Doi profesori au fost condamnati la inchisoare cu suspendare pentru luare de mita

Doi profesori de la Liceul Rovinari din judetul Gorj au fost condamnati la inchisoare cu suspendare pentru luare de mita. Este vorba despre Mircea Nitu (53 de ani), profesor de discipline tehnice, si Alin Roventa, de 36 de ani, profesor de matematica. Potrivit Gazeta de Sud, cei doi au cerut bani de la elevii care aveau de sustinut bacalaureatul si de la elevi care riscau sa ramana corigenti sau erau deja corigenti la cele doua materii.

In aceste conditii, magistratii Tribunalului Gorj au dat sentinta de condamnare la inchisoare cu suspendare a celor doi. Alin Roventa a fost condamnat la un an si noua luni de inschisoare cu suspendare pentru luare de mita, iar colegul sau, Mircea Nitu, la un an si sase luni de inchisoare cu suspendare pentru aceeasi infractiune. Sentinta poate fi atacata cu apel. De la Mircea Nitu instanta de judecata a dispus confiscarea sumei de 120 de lei si contravaloarea a opt sticle de votca, iar de la Alin Roventa, confiscarea sumei de 2.725 de lei, o suta de euro si echivalentul a doua cartele telefonice.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=48549&data=2010-01-06