< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - miercuri, 6 ianuarie 2010

Are fractura nazala multipla si traumatisme cerebrale pentru ca a fost batuta de iubit, dar nu depune plangere!

O femeie in varsta de 30 de ani din judetul Satu Mare a ajuns in stare grava la spital dupa ce a fost lovita cu pumnii si picioarele de prietenul ei, anunta, miercuri, Pro TV. Cand a vazut in ce stare e, medicul din sat a chemat salvarea. Cei de la ambulanta au decis sa o transporte pe tanara de urgenta la Satu Mare unde, dupa consult, medicii i-au pus diagnosticul de fractura nazala multipla si mai multe traumatisme cerebrale.

Tanara locuia cu iubitul ei de aproape zece ani. In ultima vreme, barbatul era tot mai agresiv si gelos. Vecinii au alertat politia iar agresorul a fost dus la audieri. El risca acum o amenda penala insa femeia a declarat ca nu va depune o plangere impotriva lui pentru ca au doi copii impreuna si nu vrea sa-i vada crescand fara tata.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=48479&data=2010-01-06