< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - joi, 17 decembrie 2009

Pacientii din localitatile in care s-a instaurat cod galben care au nevoie de dializa vor fi internati

Ministerul Sanatatii a dispus ca, joi seara, sa fie evacuati toti pacientii care necesita imediat dializa si care se afla in localitatile cu risc de a fi izolate sau greu accesibile, in urma alertei de cod galben, se arata intr-un comunicat de presa, remis Agerpres.

Joi a fost emisa o noua atentionare cod galben de ninsoare si viscol in 14 judete ale tarii - Ilfov, Prahova, Buzau, Galati, Braila, Vrancea, Vaslui, Dambovita, Giurgiu, Teleorman, Calarasi, Ialomita, Tulcea si Constanta.

In acest context, ca o masura de protejare a pacientilor care necesita dializa, Ministerul Sanatatii a dispus directiilor de sanatate publica din aceste judete sa evacueze in cursul serii de joi toti bolnavii care, vineri si sambata, necesitau tratament si sa ii interneze in centrele medicale din resedintele de judet.

Pacientii vor ramane internati si dupa incetarea alertei de cod galben daca drumurile raman impracticabile si nu pot fi transportati in siguranta.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=47580&data=2009-12-17