< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - joi, 10 decembrie 2009

Johannis: Ma astept la un raspuns corect din partea Curtii Constitutionale in privinta contestarii alegerilor

Primarul Sibiului Klaus Johannis a declarat, joi, intr-o conferinta de presa ca se asteapta "la un raspuns corect" din partea Curtii Constitutionale (CCR) in privinta contestatiei depuse de PSD privind fraudarea alegerilor, dar aprecieaza ca acest nou scandal aduce deservicii Romaniei, informeaza NewsIn.

"Este bine sa asteptam cu calm rezultatul, asa cum ne-a indemnat si presedintele. Din pacate, acest nou scandal privind posibila fraudare a alegerilor nu face bine Romaniei. Eu personal, ma astept la o decizie corecta din partea Curtii Constitutionale", a declarat Johannis, fara a preciza care considera ca ar fi o solutie corecta, transmite corespondentul NewsIn.

Johannis a adaugat ca nu a mai discutat cu Mircea Geoana si Crin Antonescu dupa anuntarea castigatorului alegerilor prezidentiale. Acesta aprecieaza, insa, ca presedintele PNL Crin Antonescu "joaca bine cartea politica privind preluarea functiei de prim-ministru".

"Un premier liberal ar fi garantia ca nu va fi un guvern-marioneta, dupa cum a spus presedintele Antonescu", a adaugat primarul Sibiului.

In privinta formarii viitorului guvern, Klaus Johannis crede ca acesta poate fi instalat pana la Revelion. "Este un lucru foarte grav ca Romania nu are un guvern plin de atatea luni. Cred ca daca se vrea, se poate forma un guvern pana la sfarsitul anului", a adaugat Johannis.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=46966&data=2009-12-10