< Imprimare >      ZIUA - SOCIAL - sambata, 31 octombrie 2009

Istoria din noiembrie trecut se repeta

Sindicatele au pus batista pe tambal

Alianta bugetarilor a decis, ieri, suspendarea actiunilor de protest programate sa inceapa la sfarsitul lui octombrie, urmand scenariul similar de anul trecut al sindicatelor profesorilor, dinainte de alegerile parlamentare. "Nu vrem sa dam o conotatie politica gestului nostru", striga in cor liderii de sindicat, desi nu-i mai crede nimeni.

"Riscul major este ca grevei generale sa i se dea o conotatie politica", a fost motivul principal invocat anul trecut, ca si acum. In plus, a aparut "contextul economic". Decisiva a fost, insa, pentru liderii celor 12 federatii sindicale constituite in Alianta bugetarilor, amanarea pana pe 9 decembrie, de catre Curtea Constitutionala, a verdictului asupra sesizarilor formulate de parlamentarii PNL si UDMR privind legile salarizarii unice si a reorganizarii agentiilor. Salariatii din sectorul bugetar au decis, totusi, ca membrii lor sa nu se implice in organizarea alegerilor prezidentiale. "Alianta Bugetarilor se declara echidistanta fata de partidele politice si reaminteste ca a fost constituita in scopul de a renegocia Legea salarizarii unitare, de a stopa disponibilizarile in sectorul bugetar si de a determina guvernantii sa renunte la trimiterea angajatilor bugetari in concediu fara plata, timp de zece zile", se arata in comunicatul remis redactiei.

Mai nou, sindicalistii ar agrea un guvern de tehnocrati - singurul, in opinia lui Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical, care ar putea scoate tara din criza. In plus, le-ar crea sindicatelor conditiile de continuare a negocierilor pe proiectele de lege privind salariul minim, pensiile si bugetul de stat pe anul 2010. Cum economia nu mai "duduie" ca anul trecut - ori poate ca s-au lamurit si sindicalistii asupra termenului folosit de Guvernul Tariceanu -, bugetarii au pus batista pe tambal. Intre timp, au aflat si ca disponibilizarile masive de pana acum s-au produs numai in mediul privat, ramas in prezent fara 25% din angajati. Dar, pana la urma, oricare ar fi fost motivele, liderii de sindicat s-au conformat apelului premierului Emil Boc, adresat cu doua ore inainte ca parlamentarii PSD, PNL si UDMR sa-i tranteasca Guvernul, de suspendare a protestelor pana pe 7 decembrie, dupa alegerile prezidentiale.

Profesorii au salariul asigurat

Guvernul a alocat, in urma unei rectificari de buget, sumele necesare platii salariilor personalului din invatamantul preuniversitar pana la sfarsitul anului. De asemenea, in urma Comisiei de Dialog Social, Federatia Educatiei Nationale a primit asigurari ca sumele necesare acordarii ajutorului de 100 de euro si cele pentru achitarea drepturilor banesti castigate prin hotarari judecatoresti definitive si executorii vor fi prinse in bugetul pentru 2010 si se vor acorda retroactiv pentru anul 2009. Este un prim pas pentru a reintra in normalitate.

Magda SEVERIN, magda@ziua.ro

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=261105&data=2009-10-31