< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - miercuri, 28 octombrie 2009

Tara noastra a intrat in valul doi de raspandire a virusului A/H1N1

Adrian Streinu Cercel: Nu vreau sa alarmez, dar nu este de joaca cu gripa porcina!

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu-Cercel, director al Institutului "Matei Bals" din Capitala, a facut un apel, miercuri, la populatie, ca, in cazul in care prezinta simptome de viroza, sa se izoleze imediat la domiciliu. El a subliniat ca, pentru a limita efectele raspandirii cazurilor de infectare cu virus A/H1N1, "lumea trebuie sa dea concursul specialistilor".

"Daca faceti viroza, stati acasa! Avem 441 de cazuri de infectare cu virusul AH1N1, confirmate", a spus Streinu Cercel, in cadrul unei conferinte de presa.

"Simptomele sunt cele ale unei raceli obisnuite, in sensul ca are temperatura 37,5, 38 de grade. Incepe sa ii curga nasul, sa tuseasca si are o stare generala proasta de la inceput, care se accentueaza. In decurs de doua trei zile, starea generala proasta se accentueaza", a explicat doctorul. In ceea ce priveste prevenirea bolii, Streinu Cercel avertizeaza ca vaccinarea este obligatorie. "In primul rand, cei care sunt bolnavi, sa stea acasa si sa nu iasa pe strada. Daca ei inteleg sa stea acasa, se diminueaza raspandirea virusului extrem de mult", a precizat acesta.

Potrivit secretarului de stat, Romania a intrat intr-o noua faza a pandemiei de gripa porcina, mult mai periculoasa, in conditiile in care tanara invatatoare din Bucuresti, care a ajuns miercuri in stare grava la spital, era sanatoasa inainte de a contacta virusul si nu parasise tara recent. Streinu-Cercel a mai spus ca in prezent Romania se confrunta cu doua cazuri grave, unul la Cluj si altul in Bucuresti, care au determinat schimbarea strategiei de combatere a pandemiei de gripa porcina in Romania. "Ne axam mai mult pe cazurile locale, nu pe cele de import, ca sa putem tine sub control disemiarea in randul populatiei. Vorbim de municipii mari, Iasi si Bucuresti, unde s-a decis suspendarea cursurilor in doua scoli si supravegherea contactilor. Este extraordinar de greu, vorbim de sute de copii care trebuie sa stea acasa si mai trebuie sa iasa si la joaca", a precizat Streinu Cercel.

Secretarul de stat a subliniat ca "nu e de joaca cu acest virus pandemic" iar pandemia a intrat in "valul doi" de raspandire.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=42900&data=2009-10-28