< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ACTUALITATE - sambata, 24 octombrie 2009

Mii de credinciosi din toata tara au venit in pelerinaj la moastele Cuviosului Dimitrie cel Nou

Peste trei mii de credinciosi au participat, sambata dimineata, la procesiunea inchinarii la moastele Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului, eveniment care marcheaza inceputul pelerinajului care are loc anual la de Sarbatoarea Cuviosului, transmite Agerpres.

Pe Dealul Mitropoliei, participantii la procesiunea intitulata ''Calea Sfintilor'' au intampinat delegatia cu moastele Sfantului Vasile cel Mare, aduse din Grecia de de catre mitropolitul Vasile de Elassona. Depuse intr-un baldachin special amenajat, alaturi de racla Cuviosului Dimitrie, moastele Sfantului Vasile vor ramane la Bucuresti pana pe 29 noiembrie.

Dupa procesiune, patriarhul Daniel, inconjurat de un sobor de preoti, a oficiat slujba pe un podium amplasat pe esplanada Catedralei Patriarhale.

''Calea Sfintilor este viata de rugaciune si de fapte bune si ne cheama sa ne bucuram de iubirea lui Dumnezeu pentru darul vietii. Calea Sfintilor ne cheama sa marturisim valorile netrecatoare ale Ortodoxiei'', le-a transmis patriarhul Daniel credinciosilor veniti la slujba.

Pelerinii pot urmari manifestarile pe un ecran mare, fixat pe Dealul Mitropoliei.

Cuviosul Dimitrie cel Nou, sarbatorit pe 26 octombrie, a trait in veacul al XIII-lea. S-a nascut in localitatea Basarabi, de pe malul Dunarii, situata la aproximativ 15 kilometri de Ruse, in Bulgaria. In apropierea satului, pe malul Lomului, poate fi vazuta si astazi chilia sapata in piatra in care a vietuit si s-a nevoit Sfantul.

Dupa ce, o vreme, a fost pastor, el s-a retras intr-o pestera in sihastrie. Acolo a trait multi ani in post si rugaciune. Satenii din Basarabi au uitat de existenta monahului si viata lui s-a stins in liniste, neobservata de nimeni. Se spune ca turcii, venind pe-aici, zareau de multe ori o lumina puternica in aceasta zona si, crezand ca este o comoara ascunsa, au cautat si au dat de osemintele Sfantului Dimitrie, dar vazand ca nu gasesc comoara au aruncat moastele in albia Lomului.

Mai tarziu, Sfantul Dimitrie i s-a aratat in vis unei copile bolnave din satul Basarabovo, spunandu-i ca, daca va merge si va scoate moastele sale din albia Lomului, o va tamadui. Fetita le-a povestit parintilor visul, iar ei, impreuna cu preotul satului, au gasit moastele Sfantului Dimitrie in prundis, in locul aratat de fetita.

In anul 1774, la sfarsitul razboiului ruso-turc, condus de imparateasa Ecaterina cea Mare si castigat de Rusia, comandantul armatelor, generalul Piotr Saltikov, auzind despre Dimitrie, a dorit sa se inchine sfintelor lui moaste facatoare de minuni.

Intre timp, a fost aranjata si mutarea lor in Rusia. Drumul lor trecea prin Bucuresti, unde era epidemie de ciuma. Se spune ca, dupa ce au intrat cu sfintele moaste in oras, nimeni nu s-a mai imbolnavit si nu a mai murit nimeni din pricina bolii. Atunci locuitorii orasului, printre care si multi bulgari, l-au rugat pe generalul Saltikov sa lase moastele la Bucuresti. Si pana astazi sfintele moaste sunt asezate la Catedrala patriarhala, Cuviosul fiind considerat ocrotitorul Bucurestilor.

In fiecare an, Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou - pe 27 octombrie - reprezinta un ales popas duhovnicesc pentru credinciosii din Bucuresti si imprejurimi, ca si pentru sute de mii de pelerini din intreaga tara.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=42521&data=2009-10-24