< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - marti, 20 octombrie 2009

Bancile isi pot scoate banii din Romania

Cele noua grupuri bancare ce au semnat acordul de la Viena au primit acceptul de principiu al FMI, UE si BNR sa isi poata reduce expunerea pe Romania, posibilitate stipulata si in acordul initial in cazul unor oportunitati de investitii reduse, au spus surse din piata financiara pentru NewsIn.

La ultima intalnire dintre cele noua mari grupuri financiare si reprezentanti ai Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europene (CE) si ai Bancii Nationale a Romaniei (BNR), care a avut loc pe 24 septembrie la Bruxelles, bancile au solicitat institutiilor sa le permita reducerea expunerii pe Romania fata de data de referinta stabilita, respectiv 31 martie 2009, motivand ca oportunitatile de investitii sunt reduse si nu permit utilizarea lichiditatilor la nivel optim. "Bancile comerciale au sustinut ca isi vor mentine expunerea, insa in functie de oportunitatile de investitii. Cu toate acestea, in acord s-a stipulat clar ca respectivul indicator poate fi ajustat in functie de posibilitatile care exista pe piata. Nu exista, de altfel, niciun fel de dezacord intre autoritati si banci in acest sens", au spus sursele citate. BNR va participa, alaturi de FMI si Comisia Europeana, la discutiile cu grupurile financiare pentru stabilirea noului prag privind expunerea pe Romania, in urma unei analize a instrumentelor de investitii oportune, dar si a fluctuatiilor expunerilor de la 31 martie 2009 pana in prezent. Cea de-a doua scrisoare de intentie a Romaniei catre FMI, din luna august, precizeaza, de altfel, ca expunerile grupurilor bancare pe Romania au fluctuat, in ciuda angajamentelor pe care acestea si le-au asumat in cadrul intalnirilor de la Viena si Bruxelles. In urma primei intalniri de la Viena din luna martie, noua mari grupuri financiare si reprezentantii CE, FMI si cei ai BNR s-au angajat sa sustina operatiunile de pe piata romaneasca si, in caz de nevoie, sa suplimenteze capitalul subsidiarelor din Romania. Cele noua grupuri sunt Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Unicredit, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank si Piraeus Bank. (G.B.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=260451&data=2009-10-20