< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - joi, 8 octombrie 2009

Dupa bugetari, pensionarii au iesit in strada: Batranii nu vor sa renunte la cei 45% din salariul minim brut

Cateva sute de pensionari, la nivelul intregii tari, au pichetat, joi, sediile prefecturilor, solicitand ca punctul de pensie sa ramana la nivelul de 45% din salariul mediu brut pe economie. Ei si-au exprimat, totodata, nemultumirea fata de cuantumul mic al pensiilor.

Aproape doua sute de pensionari au protestat in fata Prefecturii Giurgiu fata de modul de calcul si nivelul actual al pensiilor. ''Solicitam guvernantilor sa modifice legile dupa care se acorda pensiile speciale nu modul de calcul al pensiilor obisnuite. Majoritatea pensionarilor primesc pensii de cateva sute de lei, iar altii primesc pensii de mii de lei, ce au muncit aceia de primesc pensii asa de mari'', a spus Dumitru Cantaritu, fost muncitor la Santierul Naval. ''Eu am lucrat la inalta tensiune si nu ne da grupa de munca, ce facem cu marirea de doi la suta, ne mai cumparam doua kilograme de ardei din piata, dar gazele, lumina toate s-au scumpit'', a spus C. Stan, potrivit Agerpres. Pensionarii au scandat timp de doua ore in fata Prefecturii Giurgiu dupa care s-au retras pentru ca multi sunt bolnavi si nu puteau sta mai multe ore in picioare si in soare.

Cateva zeci de pensionari au pichetat so sediul Prefecturii din Brasov. Ei solicita primului-ministru ca punctul de pensie sa ramana la nivelul de 45% din salariul mediu brut pe economie si nu tinand conta de rata inflatiei. "Legea 19 are si multe parti bune, dar guvernantii doresc sa ne mareasca veniturile doar tinand cont de rata inflatiei, iar acest lucru creaza mari nemultumiri in randurile noastre. Nu vom accepta si vom manifesta in continuare pana cand doleantele noastre vor fi respectate", a precizat Vasile Zaharescu, presedintele Sindicatului Liber al Pensionarilor din Brasov.

La Iasi, un numar de noua pensionari s-au adunat, joi dimineata, in fata Palatului Administrativ pentru a-si exprima nemultumirea fata de cuantumul mic al pensiilor. Pensionarii sustin ca nu vor altceva decat pensii decente si aplicarea sistemului unic de pensii. Pentru a fi mai convingatori, fiecare dintre protestatari s-a 'inarmat' cu o pancarta inscriptionata cu mesajele 'Pensii decente', 'Bilete de tratament', 'Medicamente gratuite'.

Peste cincizeci de pensionari, membri ai filialei Timis a Uniunii Generale a Pensionarilor si ai Ligii Pensionarilor Timis (LPT), au pichetat, joi, Prefectura, cerand cresterea punctului de pensie si corelarea pensiilor cu salariul mediu brut. Silvia Petre, lidera LPT, a declarat ca nemultumirile sunt legate, mai ales de noua lege a pensiilor spunand ca batranii nu vor sa renunte la cei 45% din salariul minim brut. Petre a spus ca prin protestul lor, pensionarii ii cer reprezentantului Guvernului in teritoriu sprijin pentru ca noua Lege a pensionarii sa nu fie aprobata.

"Noua lege presupune calcularea pensiilor in functie de inflatie, ceea ce ar insemna ca pensiile, si asa, mici, sa se micsoreze si mai mult. Abia ne platim obligatiile fiscale si intretinerea, de medicamente abia ne mai ajung", sustin protestatarii.

"Referitor la subventia pentru caldura, pe care Consiliul Local Timisoara a dorit sa v-o ofere, dar n-a facut-o, pot sa va spun, in premiera, ca am facut acel pas de a solicita instantei sa revina la termenul din ianuarie 2010 si in 22 octombrie se judeca actiunea privind scumpirea gigacaloriei. Referitor la marirea subventiei pe care Consiliul Local a aprobat-o, am facut acea precizare catre instanta si, in acest moment, Consiliul poate sa-si revoce articolul privind majorarea subventiei sau sa o amane", le-a explicat prefectul.

Reprezentantii Filialei Mehedinti a Federatiei Nationale a Sindicatelor Pensionarilor au avut, joi, o intalnire cu prefectul judetului, Ion Mitu, ocazie cu care i-au inmanat un memoriu prin care acestia solicitau sprijin pentru rezolvarea unor probleme cu care se confrunta. Potrivit sursei citate, pensionarii mehedinteni cer Guvernului ca valoarea punctului de pensie sa reprezinte 4% din valoarea salariului mediu brut pe economie, iar actualul mod de calcul al acestuia sa fie mentinut.

"De asemenea, pensionarii, prin documentul in cauza, au solicitat guvernantilor sa intervina pentru blocarea decizie de coplata a serviciilor medicale si sa fie anulate, incepand cu 1 ianuarie 2010, contributiile acestora catre fondul asigurarilor de sanatate, indiferent de cuantumul pensiei", a precizat prefectul Ion Mitu.

Pensionarii au pichetat, joi, sediul Institutiei Prefectului, nemultumiti de noua lege a pensiilor. ''Aceasta lege i-ar afecta si pe cei cu pensii mici, nu doar pe cei ce beneficiaza de pensii speciale. Legea ar scadea valoarea punctului de pensie si le-ar reduce considerabil veniturile batranilor", a declarat Dumitru Ursu, presedintele Ligii Pensionarilor din Caras-Severin.

ZIUA Online

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=40930&data=2009-10-08