< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - luni, 28 septembrie 2009

Presedintele irakian spune ca Irakul nu va permite Israelului sau altui stat sa foloseasca spatiul sau aerian pentru a ataca Iranul

Presedintele irakian, Jalal Talabani, a declarat ca Irakul nu va permite Israelului sau altui stat sa foloseasca spatiul sau aerian pentru a ataca instalatiile nucleare ale Iranului, relateaza cotidianul panarab a-Sharq al-Awsat (Orientul Mijlociu) care apare la Londra, informeaza Agerpres.

Talabani a subliniat ca intre Iran si cele sase puteri care se ocupa de dosarul nuclear iranian: SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franta si Germania trebuie sa se desfasoare negocieri autentice care sa asigure dreptul Iranului sa foloseasca energia nucleara in scopuri pasnice.

Intrebat la o conferinta de presa in legatura cu posibilitatea survolarii Irakului de catre aviatia israeliana, Jalal Talabani a declarat: "Irakul nu va permite nici unei tari sa foloseasca spatiul sau aerian sau teritoriul sau pentru a lansa un razboi de agresiune. Suntem ingrijorati de posibilitatea izbucnirii unui razboi in Orientul Mijlociu si dorim sa mentinem stabilitatea in regiune".

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=39849&data=2009-09-28