< Imprimare >      ZIUA ONLINE - METEO - marti, 8 septembrie 2009

Vremea se incalzeste, in urmatoarele zile (VEZI PROGNOZA METEO)

Meteorologii ne aduc vesti bune! Vremea se va incalzi, treptat, in urmatoarele zile, iar joi si vineri vorbim si de 28-29 de grade Celsius in Campia de Vest, in timp ce valorile termice nu vor mai cobori nicaieri in tara sub 25 de grade Celsius, anunta, marti, Realitatea TV.

Chiar daca marti inca mai ploua in sudul, centrul si estul tarii, cu vant ceva mai agresiv in est, de miercuri va ploua doar in sud, iar joi numai in Oltenia se vor mai arata nori. Cu alte cuvinte, vremea se indreapta de la o zi la alta, cu soare din ce in ce mai prezent, fara excese termice insa, si ploi din ce in ce mai putine.

Ziua de marti se anunta ceva mai frumoasa decat cea de luni, dar nu scapam cu totul de ploi. Cerul va fi mai noros in sudul si estul tarii, unde ploile sunt mai prezente, dar in rest, vorbim doar izolat de precipitatii. Se mai inteteste vantul in Moldova, Dobrogea, ca si Baragan, dar temperaturile anunta o zi destul de rece, cu maxime intre 16 si 24 de grade Celsius. Ceva mai cald se asteapta sa fie doar in zona Campiei de Vest. Si in Capitala va mai ploua iar temperatura aerului nu va aduce marti mai mult de 21 de grade.

Miercuri vremea se indreapta si mai mult, temperaturile cresc, iar ploile se restrang. Totusi, in sudul tarii: Oltenia, Muntenia si Dobrogea, mai treneaza nori aducatori de ploaie, mai ales in Lunca Dunarii unde soarele va fi mai scump la vedere. Se incalzeste totusi la nivelul intregii tari, maximele incadrandu-se intre 20 si 25 de grade Celsius. In Capitala, desi mai sunt sanse sa ploua si miercuri, mai zarim si soarele, iar temperatura aerului va mai creste cu doua-trei grade, atingand in jur de 24 de grade la amiaza.

Temperaturile continua sa creasca joi, iar ploi se mai anunta doar razlete in Oltenia. Soarele este, asadar, mai prezent, si in aproape toata tara, cu exceptia depresiunilor, temperaturile trec de 25 de grade. In partea de vest a tarii vorbim chiar de 28 de grade Celsius de la Timisoara pana in Baia Mare. Bucurestenii au parte de o zi placuta, cu soare si fara ploi si cu 27 de grade la amiaza.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=37938&data=2009-09-08