< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ACTUALITATE - marti, 4 august 2009

Teodor Maries este nemultumit de tergiversarea anchetelor in dosarele Revolutiei si Mineriadei

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie a intrat in greva foamei

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries, a intrat, marti, in greva foamei, in fata Palatului Cotroceni, nemultumit fiind de modul in care autoritatile romane pun in aplicare dispozitiile Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) in legatura cu accesul asociatiei la dosarele Revolutiei si Mineriadei, informeaza Agerpres.

Asociatia 21 Decembrie 1989 a deschis la CEDO o actiune impotriva statului roman din cauza tergiversarii anchetelor in cele doua dosare. Potrivit lui Maries, CEDO a solicitat Parchetului General sa puna la dispozitia asociatiei cele doua dosare, insa seful Parchetului Militar, procurorul Ion Vasilache, a refuzat.

Teodor Maries doreste ca presedintele Traian Basescu sa medieze intre asociatie si autoritatile romane pentru respectarea dispozitiilor CEDO.

Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989 mai solicita desecretizarea tuturor documentelor din perioada decembrie 1989 - iunie 1990 (Revolutie si Mineriada) si accesul neingradit la acestea, precum si conservarea actelor si lucrarilor efectuate in dosarul 97/P/1990 privind Revolutia din decembrie 1989.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=35248&data=2009-08-04