< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - vineri, 26 iunie 2009

Cancerul de col uterin ucide zilnic sase romance

In Romania, sase femei mor in fiecare zi din pricina cancerului de col uterin, boala care afecteaza anual 3.000 de romance, anunta, vineri, Realitatea TV. Ministerul Sanatatii a lansat in octombrie 2008, programul de vaccinare a elevelor de clasa a patra impotriva acestei maladii. Campania de vaccinare nu a avut insa succesul scontat.

Romania este pe primul loc in Europa privind numarul femeilor diagnosticate cu cancer de col uterin, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Si rata mortalitatii este de doua ori mai mare decat in majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est.

Ministerul Sanatatii a achizitionat in octombrie anul trecut, 330.000 de doze de vaccin pentru imunizarea elevelor de clasa a patra. Campania de vaccinare a starnit de la bun inceput controverse. Asta dupa ce, atat in Uniunea Europeana, cat si in Statele Unite s-au inregistrat mai multe decese la femei vaccinate, iar in alte cazuri s-au semnalat efecte adverse. 70% dintre parinti au refuzat sa isi imunizeze fetitele sustinand ca nu sunt suficient de bine informati. Campania de vaccinare impotriva cancerului de col uterin a fost oprita la inceputul acestui an de actualul ministru al Sanatatii, Ion Bazac. Ministrul a criticat dur modul in care fosta conducere a ministerului a desfasurat campania de informare.

Statul roman a cheltuit pentru achiziionarea dozelor de vaccin 23 de milioane de euro. Din 110.000 de eleve de clasa a patra, au fost vaccinate doar 2.600.

R.P.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=31710&data=2009-06-26