Alegerile europarlamentare din 2009 marcheaza consolidarea regimului politic mixt din Romania postcomunista: democratia oligarhica. Pare un oximoron, la fel precum democratia liberala. Intre cele doua concepte nu exista insa o contradictie echilibrata. Teoreticienii tranzitiei nu s-au prins ca sub aparenta triplei tranzitii (catre democratie, capitalism, statul de drept) se petrecea o tranzitie mult mai puternica, perversa. Tranzitia de la oligarhia comunista totalitara la oligarhia liberala neodemocratica. NEODEMOCRATIA.
Candidatii la europarlamentare (de la PNL si PSD la EBA), candidatii la prezidentiale (Traian, Mircea, Crin) sunt reprezentantii neodemocratiei oligarhice. Afirmatia poate fi verificata prin multiple modalitati, criterii, standarde. De pilda, sursa fondurilor electorale, legale si paralegale. "Trace the money!" a fost o tactica eficienta a CIA contra al Qaeda sau a altor organizatii teroriste. Nu prea vorbeste presa despre ea, ca nu este "politically correct" sa recunosti ca CIA mai are si "succesuri", nu doar "esece." In cazul nostru, sursele nu sunt cotizatiile de partid.
Exista insa si un criteriu dur, cel care ne clarifica cu privire la natura oligarhica a democratiei autohtone. In principiu, candidatura Elenei Basescu este in regula. In practica, lucrurile nu sunt in regula. De ce? Pentru ca dintre milioanele de fete (ori baieti) ai muncitorilor de la Galati, Slatina, Turda, ori ai taranilor din Prundul Bargaului, Cogealac, Ipotesti, nici una/ nici unul nu ar fi avut sanse sa intre ca independent in Parlamentul Europei birocratice. Asta se face Traian Basescu ca nu intelege, laolalta cu zecile de mii de complici din PD-L, unde se va reintoarce "fiica risipitoare."
Nu agramatismul Elenei Basescu deranjeaza. In cateva saptamani de recapitulare a materiei de bacalaureat, el poate fi corectat. Demonstratii de agramatism au mai facut din cand in cand Tariceanu, Geoana, Stolojan, Hrebenciuc, Basescu. Le notam la un moment dat, dar devenisera insignifiante fata de stapanirea precara a logicii, istoriei, stiintei politice, culturii generale de catre aceleasi personaje. Si in fond aceste imperfectiuni nu atarnau atat de mult in economia democratica, din moment ce senatorul Corneliu Vadim Tudor parea impecabil la aceste capitole. Revenind, ceea ce deranjeaza este agramatismul democratic al lui Traian Basescu. Actualul presedinte este mult prea inteligent ca sa-l banuim ca greseste fara sa-si dea seama. Adevarul este ca nu-i pasa. Mai pe limba lui, "i se rupe."
Din cand in cand, Basescu ii ataca pe "mogulii" din presa. "Nesimtirea" acestor oligarhi este ca tot mai des dau dovada de nesupunere mediatica si nu ii lauda pe cei care trebuie. Actele de nesupunere civica ori de nesupunere intelectuala sunt multe in mediile societatii civile, in cercurile intelectuale, numai ca nu le vede toata lumea. Pe cand la televiziune se uita toata lumea. De pilda, cand incepe Valentin Stan sa ii critice pe Basescu si pe sustinatorii sai, ei isi dau seama ca au pierdut intrecerea pentru hegemonie. Sau cand se supara Mircea Dinescu pe cei de la putere nu mai conteaza parerile sutelor ori miilor de intelectuali "strans uniti" in jurul "conducatorului". (In paranteza fie spus, am dat de data aceasta alte nume, pentru ca acum cateva saptamani am fost apostrofat pentru ca indraznesc sa ii critic pe cei carora altminteri am sute de motive sa le fiu recunoscator).
Avem noroc: democratia noastra oligarhica este competitiva! Sunt mai multe "centre" de putere care se infrunta. Nu mai este posibila hegemonia unuia singur. Conceptul de poliarhie al lui Robert Dahl mi s-a parut o vreme atragator, dar nici sensul, nici semnificatia termenului nu ar fi justificat extrapolarea. Conceptual si teoretic, logic si practic, cu sintagma "democratia oligarhica" poti explica multe lucruri din realitatea inconjuratoare. Le promit celor interesati ca voi continua demersul in alte texte.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=254203&data=2009-06-08