< Imprimare >      ZIUA ONLINE - SOCIAL - sambata, 6 iunie 2009

Studentii din provincie, motiv pentru marirea numarului licentelor de taxi din Bucuresti

Cei 70.000 de studenti din provincie sunt inclusi intr-un studiu comandat de Primaria Capitalei ca potentiali utilizatori ai taxiurilor si, implicit, ca pretext pentru marirea numarului licentelor de taxi cu 769, potrivit unui proiect de hotarire aflat in dezbatere publica, noteaza NewsIn. In studiu, alaturi de studenti, ca potentiali utilizatori ai taxiurilor figureaza si persoanele din provincie aflate in interes de serviciu in Bucuresti.

Incercarea de marire a numarului de licente nu este o premiera. Un prim studiu despre necesarul de licente de taxi, realizat in februarie 2007, prevedea un necesar de 9.500 de autorizatii, care a fost inclus intr-o hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) de anul trecut.

Ulterior, pe 25 noiembrie 2008, CGMB, la propunerea primarului general Sorin Oprescu, a aprobat suplimentarea numarului de licente cu 769. Masura, explicata oficial prin necesarul de transport din Bucuresti, era luata la presiunea unor taximetristi independenti, care au protestat si chiar au intrat in greva foamei in fata sediului primariei.

Hotarirea din 25 noiembrie 2008 nu a fost contrasemnata de secretarul primariei Bucuresti, Tudor Toma, lucru care se intampla foarte rar. Toma a explicat refuzul de a contrasemna hotararea prin faptul ca numarul de licente de taximetrie este oricum mai mare decat norma prevazuta de lege, respectiv patru autoturisme la mia de locuitori. Hotararea a fost atacata in justitie de mai multe organizatii profesionale ale taximetristilor, mai exact de cele care grupeaza societati comerciale ce activeaza in taximetrie, nemultumite printre altele de faptul ca marirea numarului de licente ar incuraja pirateria in domeniu.

Epilogul a fost acela ca, pe 18 martie 2009, magistratii Tribunalului Bucuresti au anulat hotararea din noiembrie 2008, ce prevedea suplimentarea numarului de licente.

Pentru a putea supune din nou la vot, in CGMB, marirea numarului de licente, edilii Capitalei se bazeaza, acum, pe o forma revizuita a studiului din 2007. Pe baza acesteia, se propune marirea autorizatiilor de taxi la 10.269, fata de 9.500 in prezent. O alta prevedere inclusa in proiectul de hotarare este cresterea numarului de locuri de parcare destinate exclusiv taximetristilor, de la 172 la 232.

Noua hotarare se bazeaza pe faptul ca la precedenta tentativa de suplimentare a licentelor nu s-a tinut cont de studentii din provincie si de persoanele care se deplaseaza in Bucuresti in interes de serviciu. Studentii considera ca argumentul legate de ei este nejustificat. "Din cate stim noi, studentii iau foarte rar taxiul; o fac cand vin cu bagaj mare de la gara sau cand se intorc tarziu din club. De cele mai multe ori, insa, ei prefera autobuzul. Nu vedem de ce numarul de licente de taxi ar putea fi limitat sau crescut in functie de numarul studentilor&#8221;, spune presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor de Studenti din Romania (ANOSR), Cezar Mihai Haj.

In prezent din cele 9500 de licente, 3.425 sunt detinute de taximetristi independenti, iar 5.875, de societatile comerciale de profil.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=29903&data=2009-06-06