< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - miercuri, 3 iunie 2009

Rusia refuza sa crediteze Ucraina pentru gazele ce urmeaza sa fie pompate in depozitele subterane

Rusia refuza sa crediteze Ucraina pentru gazele ce urmeaza sa fie pompate in depozitele subterane, a declarat, miercuri, vicepremierul rus, Igor Secin, in cadrul unei intalniri cu presedintele rus, Dmitri Medvedev, transmite ITAR-TASS, citat de Agerpres.

Vicepremierul rus a indicat ca guvernul de la Kiev si compania ucraineana Naftogaz au solicitat partii ruse un credit de 4,2 de miliarde de dolari pentru achizitionarea a circa 19,5 miliarde de metri cubi de gaze.

Potrivit lui Igor Secin, Gazprom a transferat in prezent pentru tranzitul gazelor pe teritoriul Ucrainei 2,15 de miliarde de dolari. 'Aceasta suma este suficienta pentru asigurarea tranzitului gazelor prin Ucraina pana in februarie 2010 inclusiv', a precizat el.

Igor Secin a adaugat ca situatia incerta este creata si de Declaratia recent semnata de Ucraina si Uniunea Europeana privind colaborarea pentru asigurarea cu gaze a Europei, ceea ce, in opinia sa, inseamna riscuri mari pentru 'Gazprom', intrucat documentul prevede schimbarea sistemului de plata pentru tranzit si a directiei livrarilor in interiorul sistemului ucrainean de transport al gazelor. In aceasta situatie, Gazprom 'nu ii poate finanta in mod unilateral pe partenerii din Ucraina in acest scop', a mai declarat Igor Secin.

El a informat ca guvernul rus s-a adresat oficial UE si Ucrainei in vederea reglementarii problemei privind tranzitul gazelor ruse catre Europa via Ucraina.

Presedintele rus Dmitri Medvedev i-a cerut vicepremierului Secin sa intensifice contactele cu Ucraina si cu UE pentru a rezolva aceasta problema. 'Nu este numai problema Rusiei si Ucrainei, este si problema tarilor europene unde sunt livrate gazele ruse', a declarat presedintele Medvedev.

Aflat intr-o vizita la Helsinki, premierul rus a avertizat ca livrarile de gaze naturale ruse catre Europa via Ucraina pot fi intrerupte complet la sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie, daca Kievul nu va plati pentru gazele livrate in luna mai. 'Noi avertizam din timp ca la sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie, tranzitul poate fi oprit', a declarat premierul rus. El a adaugat ca Rusia nu o data a propus Uniunii Europene sa rezolve impreuna problema gazului. 'Toate demersurile noastre catre UE au ramas fara succes, raspunsul este unul singur - pentru Ucraina nu sunt bani', a mai afirmat Vladimir Putin.

La Kiev, ministrul ucrainean al energiei Iuri Prodan a dat asigurari ca Ucraina va gasi banii necesari pentru a plati gazele ruse livrate in luna mai. 'Mai avem de platit 500 milioane de dolari. Mai este inca timp pana la 7 iunie (data limita pentru achitarea facturii pe luna mai) si cred ca acesti bani vor fi gasiti', a declarat ministrul ucrainean citat de Interfax.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=29682&data=2009-06-03