< Imprimare >      ZIUA ONLINE - MAGAZIN - joi, 28 mai 2009

Profesoara concediata pentru ca a descris intr-un roman fanteziile sexuale ale elevilor sai

Profesorii ar trebui sa fie adevarate modele pentru elevii lor, si nu doar din punct de vedere al cunostintelor detinute, cat mai ales din punct de vedere al comportamentului. Nu acelasi lucru s-ar putea spune si despre o profesoara britanica, care a fost concediata, dupa ce a scris un roman picant, in care detalia fanteziile sexuale ale elevilor sai.

Potrivit "Daily Mail", Leonora Rustamova, in varsta de 39 de ani a fost mai intai suspendata din postul sau in Ianuarie, determinand proteste ale elevilor si o intreaga campanie din partea parintilor acestora, pentru a fi repusa in functie. Cu toate astea, conducerea a decis sa o concedieze.

Povestea "Stop! Nu cititi asta!" a aparut initial pe pagina personala de pe Internet a cadrului didactic. Chiar daca autoarea pretinde ca totul este fictiune, romanul are ca personaje cinci elevi de la Calder High School in Mytholmroyd, West Yorkshire. Cartea contine injuraturi, vorbeste despre chiulul elevilor si despre flirtul unuia dintre ei cu o profesoara si, mai mult decat atat, ii compara pe doi adolescenti cu "finalistii superbi de la Mister Gay din Marea Britanie". In plus, romanul numeste mai multi profesori, printre care si pe directorul Stephen Ball. Elevii sunt descrisi ca lipsind de la ore, furand telefoane si dandu-le foc. Mai mult, profesoara mentioneaza fanteziile unui elev, care o au ca protagonista, dar si flirtul acestuia cu ea. "Este din ce in ce mai greu sa-i privesc doar ca pe copii", scrie profesoara in cartea sa. In roman se povesteste cum tinerii practica "gemetele orgasmice", care suna ca "tema unui film porno cu adolescenti". Finalul romanului arata cum baietii devin eroi, dupa ce au dezvaluit politiei despre existenta unui magazin de droguri sub scoala, chiar daca se precizeaza ca niste cocaina dispare inainte de sosirea oamenilor legii. Cartea a fost retrasa de pe site cand profesoara, alintata "domnisoara Rusty", a fost trimisa acasa de la locul de munca, la mijlocul lunii Ianuarie.

Parintii elevilor profesoarei suspendate i-au luat apararea. Chris Ratcliffe, tatal unui fost elev, a declarat ca romanul este "o opera de fictiune, chiar daca unele dintre personaje sunt bazate pe persoane reale".

"Nu cred ca este ceva acolo care sa-i ingrijoreze pe parinti, doar daca sunt de tipul lui Mary Whitehouse. Nu este mai rau decat emisiunile tv gen "Skins" si este doar fictiune. Adica distribuitorii de droguri de sub Calder High nu o sa devina o realitate", a mai precizat el. Un alt elev dintre cei mentionati in carte, care de atunci a plecat la colegiu, a spus ca intelege de ce parintii s-ar putea sa nu fie prea fericiti de acest roman, dar ca nimeni dintre cele cinci personaje principale si parintii lor nu au fost deranjati de carte. "Ne place. Ne-a ajutat sa luam scoala in serios", a mai declarat el, potrivit "Daily Mail".

C.G.S.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=29144&data=2009-05-28