< Imprimare >      ZIUA ONLINE - POLITICA - miercuri, 20 mai 2009

Teorema lui Pascu pentru Parlamentul European: Becali plus Vadim egal doua mandate pierdute de Romania

Romania pierde doua locuri de europarlamentari daca vor fi alesi Corneliu Vadim Tudor si Gigi Becali, de pe lista PRM, a estimat miercuri europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu, din nou candidat la PE pe lista PSD, transmite Agerpres.

Ioan Mircea Pascu a declarat, la Forumul Cetatenesc organizat miercuri la Satu Mare, de catre Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania, ca propunerile de proiecte supuse dezbaterii Parlamentului se fac de catre comisii si totul decurge pe baza grupului parlamentar din care face parte partidul respectiv. Pascu a declarat ca PRM nu face parte din niciun grup european, iar daca Becali si Vadim intra in Parlament, nu vor putea face propuneri, astfel ca locurile lor vor fi pierdute.

Potrivit acestuia, in ultima perioada, in Europa a existat un curent de discreditare a Romaniei, dupa scandalul privind implicarea Romaniei in evenimentele din Republica Moldova si prin necheltuirea banilor alocati. Europarlamentarul considera ca Romania era "prinsa intr-un cleste" si se incearca punerea tarii intr-o "liga a doua" din Europa.

Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania a organizat, miercuri, prima dezbatere publica la Satu Mare, prezentandu-le primarilor si reprezentantilor ONG-urilor activitatea europarlamentarilor si rolul Uniunii Europene.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=28438&data=2009-05-20