< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - vineri, 10 aprilie 2009

Guvernul va acorda garantii de stat pentru imprumutul luat de Dacia de la BEI

Premierul Emil Boc a declarat ca Executivul este pregatit sa sustina constructorii auto, iar in cazul producatorului autohoton Dacia va da garantiile de stat solicitate de Banca Europeana de Investitii pentru acordarea unui imprumut pentru Centrul Tehnic de la Titu, noteaza Mediafax citata de Hotnews.ro. "Noi am facut ceea ce trebuie din partea statului pentru ca industria auto sa fie sprijinita si vom face si in continuare, inclusiv prin garantii de stat, pentru Dacia Renault, pentru unitatea de la Titu", a explicat primul ministru dupa vizita efectuata vineri la Fabrica de Combustibil Nuclear din Pitesti.

In urma cu aproximativ o luna, presedintele grupului Dacia, Francois Fourmont, declara ca producatorul roman are nevoie de un ajutor de stat de 170 de milioane pentru sustinerea companiei, a Centrului Tehnic de la Titu si plata furnizorilor Dacia si Nissan Romania. Din banii de la stat, Renault intentioneaza sa utilizeze 28 de milioane de euro din pentru Centrul tehnic de la Titu, a carui valoare se ridica la 450 milioane de euro. Tot pentru Centru, care ar trebui sa isi inceapa activitatea la sfarsitul lui 2009, oficialii au mai cerut si garantii guvernamentale de 100 de milioane de euro pentru a gira un imprumut de la BEI.

La jumatatea lunii martie, presedintele Romaniei, Traian Basescu, declara ca Renault se afla in negociere cu BEI pentru un imprumut de 200 de milioane de euro, compania fiind "programata" pentru un credit. La acel moment, presedintele mentiona ca procedurile se vor fi incheiat "in a doua jumatate a anului".

De la privatizarea Dacia, statul roman a acordat ajutoare in valoare de 75-78 milioane de euro grupului francez, care a investit in Romania peste 1,5 milioarde de euro.

A. I.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=25491&data=2009-04-10