< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ECONOMIC - miercuri, 8 aprilie 2009

UPDATE 18.55: Combinatul de la Roman reduce productia cu 30% de la 1 iulie

ArcelorMittal reduce la jumatate productia in Europa

ULTIMA ORA: De la 1 iulie, ArcelorMittal Roman va inchide pe termen nedeterminat laminorul de sase toli, reducand productia cu 30% si prelungind totodata lista inscrierilor pentru disponibilizari pana la 31 aprilie, precizeaza liderul sindical Gheorghe Ciobanu.

Sindicalistul sustine ca celor 350 de salariati disponibilizati in luna martie li se vor "alatura" inca 230. "In final, vor ramane 1.250 de angajati. Au facut si o organigrama in sensul asta, urmeaza sa o discute cu noi. Este important de stiut ca daca nu se vor face inscrieri destule pe lista de plecari voluntare, niciun salariat nu va putea fi dat afara", a explicat Ciobanu.

Sindicalistul a subliniat ca decizia de a reduce productia este un efect al concurentei "foarte puternice", venita in mod special din partea chinezilor, iar indienii au decis sa ramana in functiune laminoarele de 16 si 20 de toli.

Gigantul ArcelorMittal si-a anuntat miercuri angajatii ca, de la finele lunii aprilie, productia va fi redusa cu peste 50% in Europa ca urmare a recesiunii, a declarat, miercuri, un sindicalist pentru AP, citat de NewsIn. "Din cauza crizei, ArcelorMittal va reduce costurile si va concentra productia in anumite uzine. Topitoriile si otelariile din Liege (Belgia) si Florange (Franta) vor fi inchise total", a explicat Jacques Laplanche, delegat al sindicatului francez CGT, precizand ca masurile sunt "catastrofale din moment ce conducerea nu a anuntat cand va fi reluata productia".

ArcelorMittal a operat in al doilea trimestru din 2008 o reducere cu 45% a productiei, desi oficialii companiei estimasera ca se va produce cu 35% mai putin.

In Romania, compania detine combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, operatorul portuar Romportmet Galati si filiala locala a companiei de constructii ArcelorMittal Construction. Angajatii de la Hunedoara au fost "invitati" de conducerea companiei sa se inscrie pe lista disponibilizatiilor pana pe 13 aprilie, pana marti fiind inscrisi 500 de siderurgisti. In cazul combinatului de la Galati, Mittal a decis sa trimita in somaj tehnic 12.000 de salariati, care sunt obligati sa stea acasa cate zece zile, prin rotatie, si sunt platiti in aceasta perioada cu 85% din salariu la care se adauga sporul de vechime.

In februarie, ArcelorMittal preciza ca va reduce personalul cu 9.000 de persoane, dupa ce planul de disponibilizari va fi extins si la salariatii din productie.

A. I.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=25263&data=2009-04-08